La puţine ore de la atentatul care a scuturat Regatul Unit, prind din nou contur aşa-zişii "lupi singuratici". Se spune că ar fi persoane izolate, care s-au autoradicalizat, de regulă născuţi şi crescuţi în locuri pe care apoi le lovesc parcă treziţi dintr-un somn profund care a durat ani de zile. Există însă o eroare de fond când se aduce în discuţie despre noua garnitură teroristă, ca aceasta a "lupilor singuratici". Greşeala e tocmai aceea de a nu vrea să se înţeleagă că aceşti noi terorişti care lovesc Occidentul nu sunt deloc singuratici şi de fapt se radicalizează în locuri cunoscute unde trăiesc ca cetăţeni paşnici, bine integraţi în comunitate.
Jihadul Mileniului Trei care loveşte Europa, în special Franţa, Belgia, Regatul Unit, dar care poate lovi oriunde şi pe oricine, este un război făcut de indivizi care nu sunt deloc izolaţi de restul lumii, dar care, dimpotrivă, tocmai din restul lumii se inspiră, îşi procură instrumentele de lucru, banii şi strategiile de atac.
Se cade în greşeală deci atunci când se încearcă să se găsească un lup singuratic prin izolarea pe care o dă Facebookul, sau în mitomania Twitterului, fiindcă în realitate, de regulă, după ce atentatele sunt făcute, după ce sângele nevinovat a fost vărsat, toţi îşi dau seama că persoana vinovată de un anumit act terorist era legată în realitate de o moschee nerecunoscută unde deja serviciile din ţara respectivă cotrobăiseră fiindcă ar fi legată de propaganda jihadistă.
De multe ori suntem informaţi că atentatorul fusese deja semnalat forţelor de ordine, că era în legătură cu reţelele criminale. Foarte des sunt indivizi asupra cărora deja pluteşte bănuiala de potenţial terorist sau asasin, dar nu există acel nivel de alertă, acele legi, care să justifice arestarea sa sau un control specific pentru că ei au un comportament normal, firesc faţă de comunitate.
Prin dinamica sa, atentatul de la Manchester, demonstrează că nu e vorba de un tip autoinstruit între patru pereţi. Există platformele de comunicare şi socializare care demonstrează că atentatorii nu sunt deloc singuri, că nu acţionează de capul lor, fără un plan, fără a anunţa ce urmează să se întâmple şi unde. Ceea ce contează este că în spate există o reţea de informaţii, de cunoştiinţe tehnice, de tactică de gherilă, de logică şi de ideologie.
În acest sens, este mai corect să vorbim de o nouă formă de terorism internaţional, care poate fi compusă din comandouri înarmate şi eficiente strategic sau de vreun exaltat care se declară deschis ca aparţinător al unei grupări jihadiste în război cu Occidentul. S-a creat o forţă de atac nouă, care se pare că nu poate fi definitiv înfrântă. O formă de război care poate duce la o formă de isterie colectivă, când este imposibil să ştii când şi cine poate ataca pentru a produce un măcel.
E un risc enorm acela pe care şi-l asumă Occidentul, titrează Occhi della guerra, de a se lăsa să se creadă ca aceste atentate sunt fructul unei minţi bolnave, fiindcă nu este deloc aşa. Reţelele teroriste se cunosc, de asemnea centralele de recrutare, organizaţiile criminale care leagă aceşti terorişti sunt foarte cunoscute. Este deci important de subliniat, încă odată, că nu ne aflăm în faţa unei ameninţări izolate, ci avem de a face cu o nouă formă de organizare a terorismului islamic.
Astăzi, nu e de folos să se creeze atentate planificate până la ultima secundă, cum puteau fi cele de la New York, de la Madrid. Nu e convenabil. Fiindcă e mult mai uşor să antrenezi un singur individ, să-l radicalizezi şi pe care să-l îndrumi, fără ca forţele de securitate să realizeze sau să ştie, despre comiterea unui atentat terorist. Există o strategie, o reţea de informaţii, este un know-how de tehnologii de război care nu pot fi rodul unei minţi bolnave: ar fi prea simplu.