Costurile mari de transfer, dar şi faptul că băncile străine verifică foarte greu bonitatea unui solicitant din România, ne limitează accesul la împrumuturile acordate de băncile din ţările vecine.
Creditele băncilor de la noi s-au ieftinit mult în ultimul timp, dar au încă dobânzi mai mari cu unul sau chiar două procente în raport cu cele oferite de bănci din Austria, Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia. Or, o diferenţă de un procent la dobândă poate aduce celui care accesează împrumutul o economie de cel puţin 10% – 20% la rata lunară, potrivit bancherilor.
Cu toate acestea, deşi din punct de vedere legal s-au creat toate condiţiile pentru ca românii să poată accesa împrumutul din străinătate, există o mulţime de blocaje de ordin tehnic şi de cost care restricţionează accesul românilor la produsele instituţiilor străine.
Atât clienţii, cât şi băncile întâmpină greutăţi în cazul acestui tip de credite, au declarat reprezentanţii Volksbank Austria pentru EVZ.
Unde apar problemele
"Din punctul de vedere al clientului, este vorba despre o problemă care nu este legată de împrumut. Rambursarea creditului presupune un transfer lunar de bani (rata), într-un cont din străinătate. Or, costurile de transfer pentru operaţiunile în valută sunt încă ridicate în România. Există un comision minim de circa 10 euro per tranzacţie", spun reprezentanţii Volksbank. Aceştia atrag atenţia că pentru un împrumut cu o rată lunară de 200 de euro, este un cost de luat în considerare.
În plus, privind lucrurile de această dată din perspectiva băncilor, acordarea de credite nerezidenţilor creează o problemă de birocraţie. "Este foarte greu pentru o instituţie străină să aibă acces la baze de date naţionale (cum ar fi cea a Biroului de Credit şi cea a Băncii Naţionale), pentru a vedea istoricul de credit al clientului", spun cei de la Volksbank.
Comisia Europeană (CE) a sesizat că procesul de creditare transfrontalieră decurge extrem de greu. Un directorat european a realizat un proiect de directivă care vizează creditele ipotecare. "CE încearcă să înlesnească accesul creditorilor la bazele de date din alte ţări pentru a verifica bonitatea clienţilor", a spus pentru EVZ Răzvan Resmeriţă, director al Centrului European al Consumatorilor din România.
Proiectul va fi dezbătut în Parlamentul European şi poate deveni directivă în primăvara anului viitor. Peste circa doi ani prevederile directivei vor trebui implementate în legislaţia locală.