Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a dat primul interviu după abrogarea OUG 13. Prezentă la Radio România Actualități, Kovesi a vorbit despre corupție, dar și despre pasiunile pe care le are.
Întrebată ce-i place să facă în timpul liber, șefa DNA a spus că-i place să merg la sala de sport, să alerge în parc, să citească și să meargă la filme. Chestionată despre gusturile muzicale, Kovesi a răspuns că ascultă rock, ”dar pot să ascult și altfel de muzică”.
În momentul în care ajunge acasă, a mai spus șefa DNA, nu se uită la știri, fiind suficiente emisiunile la care participă: ”Mă uit la filme, mă uit la canalele de muzică, citesc”.