Să emigrezi nu este lucru uşor. Iar atunci când ţara de destinaţie este peste Ocean, iar pentru a ajunge acolo trebuie să treci peste un proces riguros de selecţie, informarea este cea care face diferenţa între o decizie reuşită şi una cu consecinţe neplăcute. Canada are nevoie de profesionişti. Însă, pentru a juca de la egal la egal cu canadienii, probabil la rândul lor imigranţi mai vechi, dar cu cetăţenie şi experienţă, sunt necesari paşi dificili şi costisitori.
Studiul "Destinul imigranţilor canadieni în presa scrisă şi electronică" a fost realizat de Hilda Hencz. Informaţiile prezentate au ca sursă datele din perioada 2004-2006, iar studiul a fost publicat în 2008. Citiţi duminica viitoare despre oportunităţile de angajare ale românilor care se recalifică profesional. Citiţi şi:
- Episodul 1. Canada, cel mai bun loc din lume în care să trăieşti?
- Episodul 2. Bogaţii şi săracii Canadei. Unde se încadrează emigranţii români?
- Episodul 3. De ce aleg românii Canada pentru a emigra?
- Episodul 4. Ce ar trebui să ştie viitorii imigranţi români înainte să plece în Canada?
Câteva articole din gazetele româneşti din Montréal prezintă, pas cu pas, cum se poate ajunge la practicarea unor meserii precum cea de medic sau de veterinar, de asistent medical şi de profesor.
Există câteva referiri şi la ingineri. Despre practicarea meseriei de medic vorbise chiar şi Alexandru Cetăţeanu în cartea sa „Un român în Canada”, în care tinde să acrediteze iluzia existenţei unui "paradis terestru" în Canada. Totuşi, nu trece sub tăcere dificultăţile legate de admiterea în Ordinul medicilor, atât din cauza limitării locurilor pentru imigranţi, a necesităţii refacerii studiilor, precum şi a taxelor mari.
Selecţia dosarelor se face pe bază de CV, urmat de un interviu. Taxa de admitere la rezidenţă era de aproape 1.000 de dolari, iar cei reuşiţi urmau cursuri timp de încă doi ani pentru a deveni medici de familie şi alţi şase ani pentru alte specialităţi. Examenul de practică pentru stomatologi e şi mai scump: 10.000 de dolari, bani care se pierd în cazul nepromovării examenului. Dar salariile sunt pe măsură.
Două articole româneşti din ziarul românesc Zigzag (din 2005) prezintă condiţiile în care se poate practica meseria de medic.
Într-unul e vorba despre medicul stomatolog Claudia Buracu Ciocârlan. A sosit în Canada în anul 1995. Nu i-au fost recunoscute studiile, dar a reuşit să lucreze ca asistent dentar timp de trei ani. Această practică din Canada a fost hotărâtoare în selectarea dosarului pentru refacerea studiilor, şi nu studiile de specialitate din România. A reluat facultatea de la zero.
Posturile pentru medicii care abia au imigrat, o raritate
Legislaţia se schimbă destul de des şi diferă de la o provincie la alta. Acum sunt obligatorii doi ani de şcoală, iar admiterea durează o săptămână. Examenul e teoretic şi practic, la care se adaugă un examen de limbă engleză. Doctoriţa Buracu a făcut patru ani de facultate (acum se fac cinci) şi a absolvit în 2001.
A învăţat şi multe lucruri noi despre care în România nici nu auzise. Deci, refacerea studiilor este justificată într-un fel. Medicii stomatologi încep cu un salariu mare, de circa 90.000 $/an şi ajung să câştige şi 250.000 $/an.
Alte posibilităţi de a profesa medicina: venind la masterat
Un medic generalist român, venit în Canada în 1993, a făcut un masterat în fiziologie, fiind plătit lunar cu 1.300-1.500 $. Din 1995 lucrează ca asistent în cercetare, obţinând unul dintre cele şapte posturi oferite de universitate medicilor străini.
În 1999 a trecut examenul de evaluare al Consiliului medical al Canadei, iar din 2000 a reînceput cursurile la medicină, obţinând în 2002 diploma de medic. În 2004 a obţinut şi rezidenţa în medicina de familie. Totul a costat multă muncă şi mulţi bani. Merită sacrificiul? Cum se echivalează diploma de medic în sistem francofon?
Se depune un dosar care costă între 500-800 de dolari. Urmează un concurs de selecţie, apoi se reiau 18 luni de facultate.
Există şi calea directă, de intrare în rezidenţă, care oferă o specializare, însă abia după promovarea examenelor de licenţă ale Consiliului Medical al Canadei. Toate examenele costă mii de dolari. Fiecare examen, unul teoretic, tip grilă şi examenul practic costă 4.000 - 5.000 de dolari. Dacă nu este promovat se mai adaugă 800-1.000 de dolari pentru fiecare treaptă. Există şi un permis restrictiv pentru medicii din afara Québecului.
Se obţine printr-o evaluare care costă 6.000 de dolari. Apoi, se susţin examene la Consiliul Medical al Canadei şi la Colegiul Medicilor din Québec. Iar permisul trebuie reînnoit anual.
Consecinţa deficitului de medici: 3 ani de aşteptare pentru o operaţie
Într-un interviu publicat în Zigzag român-canadian (nr. 8, 2006), un oficial al Ministerului Imigraţiei din Québec prezenta situaţia medicilor formaţi în străinătate: 150 de medici au dreptul să profeseze în provincie şi alţi 65 au posibilitatea să-şi facă rezidenţa în medicină.
Anevoiosul drum parcurs de medici pentru obţinerea dreptului de practică este în contradicţie cu deficituk de personal medical din sectorul public în provincia Québec. În anul 2006, provincia se confrunta cu un deficit de 650 medici generalişti, 500 medici de specialitate şi 1.600 de infirmiere. Acest deficit are ca urmare un număr mai mic de consultaţii, creşterea perioadei de aşteptare pentru o consultaţie sau o intervenţie chirurgicală (între 6 luni şi 3 ani), precum şi aglomerarea serviciilor de urgenţă ale spitalelor.
Criza e provocată de subfinanţarea serviciilor medicale gratuite. În acelaşi timp este îngrădită extinderea sistemului privat de sănătate, iar medicii din sistemul public n-au dreptul să lucreze şi în cel privat. Deşi medicii specialişti din Québec ajung să aibă salarii foarte mari comparativ cu alte categorii profesionale, ei sunt nemulţumiţi, deoarece salariul le este plafonat la 232.000 de dolari, având nivelul cel mai scăzut din Canada.
În consecinţă, se constată exodul medicilor spre SUA, şi nu doar al celor din provincia Québec.
Unii medici cred că îşi pot găsi de lucru ca asistenţi medicali, dar se înşală. Deşi meseria de asistentă medicală este căutată, imigranţii ajung cu greu să o practice, deoarece meseria de infirmieră canadiană nu este echivalenta celei din România. Condiţia de admitere pentru québechezi este absolvirea unui colegiu, iar imigranţii trebuie să aibă studii superioare pentru a li se recunoaşte cel puţin un an de facultate.
Şansele de a profesa această meserie în Canada sunt relatate în Pagini româneşti (ed.2, 25 febr. 2006) prin două cazuri diferite. Un asistent medical, cu experienţă de 15 ani în România, mărturiseşte că sistemul de sănătate din Québec l-a revoltat: „E absurd ce se întâmplă. Se plâng că nu au personal, dar nici prin cap nu le trece că poate situaţia s-ar rezolva dacă Ordinul infirmierilor ar avea un regulament mai flexibil În loc să profite de aceşti infirmierii imigranţi, în care nu au mare lucru de investit, ei le pun beţe în roate”.
Diferenţa faţă de sistemul medical din România
Al doilea caz este al unei profesoare de limba franceză din România care a decis să se reprofileze pentru profesia de infirmieră. A urmat cursuri de doi ani. Cei care sunt pe ajutor social sau şomeri, beneficiază de un ajutor de la Emploi Québec: li se plătesc taxele şi primesc 200 $/lună pentru transport (cca. 60 $) şi alte cheltuieli. Deoarece avea nevoie de cursuri prealabile de fizică şi chimie, a urmat cursurile pentru adulţi, reuşind să-şi dea examenele în doar trei luni. Pentru admiterea la colegiu a dat examene la franceză, engleză şi matematică, apoi un interviu. Este dificil nu atât nivelul cunoştinţelor, ci ritmul năucitor al examenelor, jumătate din cei înscrişi abandonând. Cine pierde un examen obligatoriu este eliminat şi trebuie să reia toată sesiunea. Nici nu se pune problema unui job în acest timp.
Programul zilnic include 6 ore de cursuri, iar în timpul stagiilor, 8 ore pe zi de spital.
Următorul pas este intrarea în Ordinul infirmierelor. Ce i se pare diferit faţă de România? Relaţia cu medicul. Acesta nu prea se află în spital. Infirmiera trebuie să-l sune la telefon dacă are un caz la care nu se descurcă, iar medicul îi dă indicaţii telefonice. Medicii vin în anumite zile şi adesea medicul aflat de gardă la telefon nu este cel care a operat pacientul şi trebuie pus în temă cu tot dosarul pacientului. În dosar se notează absolut totul despre pacient (pentru a evita reclamaţiile familiei dacă se întâmplă ceva cu pacientul), operaţie care consumă timp.
Poţi emigra şi fără studii superioare
Şi alte profesiuni din sistemul sănătăţii sunt accesibile imigranţilor, dar faptele relatate în continuare în Pagini româneşti (ed.1, 11 mart ie 2006) dovedesc faptul că nu e nevoie să ai studii superioare când emigrezi în Canada, deşi exact cei cu studii superioare sunt chemaţi.
O româncă fără studii superioare s-a înscris la un centru de formare pentru a deveni asistent dentar. Durata studiilor a fost de un an şi jumătate şi a fost nevoită să facă un împrumut bancar. La admitere a dat un test din franceză, engleză şi matematică. Şcoala s-a ocupat şi de găsirea unui job, pe care l-a primit la numai două zile de la absolvire. Cei care au fost asistenţi dentari în ţara de origine îşi pot profesa meseria după cursuri de doar trei luni. Aici se familiarizează cu aparatele, terminologia şi cerinţele specifice Canadei.