Sunt cele două mari pasiuni ale lor, iar un sondaj recent a „oficializat” faptul că aşa e.
Cu două săptămâni înainte de Campionatul Mondial de Fotbal, producătorii de bere îşi freacă mâinile. Ei se aşteaptă ca fotbalul să ducă la creşterea masivă a consumului de bere, brazilienilor urmând să li se adauge circa 600.000 de turişti străini.
Totuşi interzisă
În acest scop, unii dintre comercianţi şi-au pus imaginaţia la treabă, „inventând” chiar şi îngheţată cu gust de bere, după cum precizează AFP.
Brazilia este al treilea producător mondial de bere, una din patru beri fiind asociată cu fotbalul, conform unui studiu al Foundation Getulio Vargas. Vânzarea de alcool pe stadioane a fost totuşi interzisă acum câţiva ani, în încercarea de a reduce violenţa suporterilor. Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a obţinut de la guvernul brazilian o excepţie de la regulă în timpul turneului, lucru care a dat naştere unei polemici aprinse. Pe stadioanele unde se vor desfăşura meciurile Campionatului Mondial se vor vinde doar beri Bud (în virtutea contractului de sponsorizare cu Budweiser) şi ruda ei braziliană, Brahma.