Ce le făcea Gégé de "Koh-Lanta" unor tinere fete și ce-a pățit

Bătrânul de peste 60 de ani are un parc cu animale și agresa sexual domnișoarele, care-l vizitau.

Gerard Icardi poreclit

Gégé de "Koh-Lanta"este propiretarul unui parc de distracții , din zona Eure, aflată în Normandia, nordul Franței.El obișnuia să primească , în practică tinere domnișoare, eleve de liceu, pasionate de zoologie.

În loc să le ințieze în tainele animalelor

Gégé de "Koh-Lanta"le vorbea tot timpul despre sex și le pipăia.

Nu s-a întâmplat nimic deosebit până când una dintre ele a depus plângere la poliție. S-a început o anchetă și investigatorii au aflat că

Gégé de "Koh-Lanta" avea acest obicei de mai mulți ani. Multe domnișoare au relatat tot felul de demersuri libidinoase din partea lui.

A avut loc un proces în care avocatul lui

Gégé de "Koh-Lanta"a susținut că acesta ar fi victima unui complot.

Judecătorii nu s-au lăsat convinși. Ei l-au condamnat la trei ani de închisoare și mai multe despăgubiri, către victime, de câte 5000 și 3000 de euro.

Gégé de "Koh-Lanta" a făcut recurs care se va judeca la începutul lunii martie.