"O linişte apocaliptică" - descriu angajaţii televiziunii publice atmosfera din instituţie înaintea învestirii noului director general al SRTV.
După vestea că noua conducere se gândeşte să concedieze aproape jumătate dintre angajaţi, peste TVR s-a lăsat liniştea.
Surse din interior spun că o parte dintre cei ce lucrează aici se gândesc să facă "grevă pe ecran". Ar fi însă o problemă. Cu toată spaima, mulţi salariaţi sunt în vacanţă. Fără a şti care vor fi criteriile de evaluare, oamenii vorbesc pe la colţuri că vor fi disponibilizaţi tocmai cei care muncesc, dar "n-au susţinere", iar "hahalerele or să reziste".
În ceea ce priveşte concedierile în masă, Valentin Nicolau, membru în Consilul de Administraţie (CA) spune că sunt doar zvonuri şi nu s-a vorbit despre asta în şedinţa de vineri, la care a fost prezent şi Claudiu Săftoiu. Pentru toţi cei ce lucrează în TVR este însă clar că situaţia este foarte gravă şi că trebuie să se taie în carne vie.
În ceea ce priveşte calitatea programelor, cei de aici vorbesc despre subprofesionalizare, însă mulţi "trăiesc într-un bol de sticlă".
"Dacă nu se va interveni serios este pus în pericol chiar conceptul de televiziune publică, iar deprecierea programelor va continua", crede şi Nicolau.
Azi, pe ordinea de zi a şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului se va vota învestirea preşedintelui director al SRTV, Claudiu Săftoiu.
"Pentru mine, venirea lui Săftoiu la TVR înseamnă haos şi un trecut peste care se va pune lacăt. Mă tem că TVR se va transforma într-o televiziune de contra-informaţii", a adăugat reprezentantul salariaţilor în CA. Citiţi şi:
- Săftoiu, aproape director TVR
- Măcel în TVR: Nicolau îi atacă violent pe Săftoiu şi Longin. Balaurul cu trei capete se auto-devorează
- Claudiu Elwis Săftoiu, sau cum James Bond ajunge preşedinte TVR
- EXCLUSIV. Situaţie explozivă la TVR: Angajaţii IES ÎN STRADĂ. Nu-l vor pe Săftoiu