Ce impresie i-a făcut Zelenski lui Biden. Dezvăluirile unui oficial de la Casa Albă

Joe Biden, nou ajutor pentru Ucraina. Susține aderearea Ucrainei la NATO. Sursa foto: EPA/JIM LO SCALZO

Casa Albă consideră că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a pledat cauza "foarte convingător" în faţa publicului american şi a congresmenilor, atunci când a insistat că este nevoie de un ajutor susţinut al SUA pentru ţara sa, a declarat un oficial de rang înalt al Casei Albe, citat de CNN.

În condiţiile în care Casa Albă se pregăteşte ca republicanii - unii dintre ei punând la îndoială viitorul ajutorului pentru Ucraina - să preia conducerea Camerei Reprezentanţilor, oficialul a declarat că opinia generală este că discursul lui Zelenski a contribuit la prezentarea favorabilă a acestui caz.

"Credem că el a prezentat un caz convingător legislatorilor şi poporului american în legătură cu sacrificiile pe care Ucraina le-a făcut şi continuă să le facă", a declarat oficialul cu rang înalt de la Casa Albă. "Credem că a fost foarte convingător cu privire la motivul pentru care sprijinul a fost atât de important în trecut şi cum priveşte el acest sprijin", a adăugat oficialul.

Vizita lui Zelenski în SUA

Discursul lui Zelenski ar putea ajuta Casa Albă în luptele politice interne care vor urma pe tema finanţării Ucrainei, dar oficialul a dat asigurări că Zelenski nu a întrebat ce să spună. Discursul "i-a aparţinut în totalitate", a spus oficialul.

Zelenski, desigur, a mers mai departe decât Casa Albă în apelurile sale pentru mai mult ajutor, precizând - pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios - atât la Casa Albă, cât şi în faţa Congresului, că nivelurile actuale de susţinere nu sunt încă suficiente. Acest lucru nu a fost o surpriză pentru Casa Albă, care se aştepta ca Zelenski "să ceară mai mult". Surpriza ar fi fost dacă nu ar fi făcut-o, a punctat oficialul.

La fel cum a răspuns şi în conferinţa de presă, Biden le-a declarat oficialilor de la Casa Albă, după întâlnirea cu Zelenski, cât de benefic a fost pentru el să se întâlnească personal cu liderul ucrainean.

Oficialul de rang înalt de la Casa Albă a mai declarat că preşedintele Biden "s-a bucurat foarte mult de timpul petrecut cu Zelenski" şi impresia pe care i-a făcut-o liderul ucrainean a fost aceea a unui om "energic" şi dedicat.