Era fericit. Şi nu făcea absolut nici un efort să ascundă acest lucru. Cu o zi înainte, respectiv 12 noiembrie 1927 se încheiase o luptă politică importantă, în urma căreia "inegalabilul" Lev Troţki fusese exclus din Partidul Comunist.
Astfel, Stalin avea toate motivele să fie fericit în această dimineaţă de 13 noiembrie 1927: rămăsese conducătorul de necontestat al Uniunii Sovietice. Îşi făcuse lecţiile încă din 1924, de pe când Lenin recomandase într-un post-scriptum la testamentul lui politic "eliminarea lui Stalin". Mirosise de atunci cum trebuie să joace, şi îşi rezervase dreptul să elimine el. Plus că, avea o vorbă la care ţinea foarte mult: "în intelectuali nu e bine să ai prea multa încredere"…
Un şantajist
La 21 ianuarie 1924, Lenin, creatorul totalitarismului sovietic înceta din viaţă, dispariţia lui declanşând lupta pentru putere printre membrii Partidului Comunist. Leon Troţki, comisar al armatei, şi Stalin, secretar general al Partidului Comunist se luptau pentru locul vacant. Stalin afişa un aer superior, parcă ştiind că nu are rival. Era considerat reprezentativ pentru aparatul de partid, iar Troţki, adevăratul promotor al filosofiei leniniste. Între cei doi, de tineri dedicaţi comunismului, domnea un antagonism mutual.
Stalin va fi cel care va face de gardă lângă trupul neînsufleţit al lui Lenin şi va câştiga lupta pentru putere, mai ales graţie absenţei lui Troţki de la funeralii. În acel ianuarie 1924 se comenta, pe ascuns, că Lenin nu a putut supravieţui morţii iubitei sale Innesa Armand, bine ascunsă de ochii proletariatului. Nadejda Krupskaia, soţia lui Lenin, fusese de acord cu această relaţie.
De altfel Stalin nu a pierdut ocazia să o atace înainte de moartea lui Lenin: "Mai discutăm noi despre ce fel de soţie i-ai fost", i-a spus el, făcând aluzie la Inessa. Niciodată nu i se opusese lui Lenin, cât timp acesta a fost în viaţă. După ce acesta a murit, Stalin şi-a arătat adevărata faţă. În locul democraţiei socialiste pe care o preconiza Lenin, Stalin a creat un regim propriu. Părerea lui era că "Lenin nu a cunoscut îndeajuns Rusia"…
Zdrenţărosul cu o mână beteagă
După ce a ajuns la putere, Stalin a început să se desfăşoare şi să se mai…relaxeze. Obişnuia să vizioneze filme într-o sală privată, aflată alături de cabinetul său de lucru. Era o sală mică, cu şapte rânduri de câte opt scaune. Îşi punea ochelarii (avea grijă să nu se arate în faţa nimănui cu ochelarii pe nas) şi se aşeza în ultimul rând . Filmul lui preferat era "Luminile oraşului", cu şi de Charlie Chaplin. Îl viziona de câte ori putea şi obişnuia să spună: "Filmul `sta e despre mine" (deşi el făcea clar parte din…alt film).
De fapt, îi amintea de singurul om pe care îl iubise, tatăl său, cizmarul Vissarion Djugaşvili. Erau săraci, locuiau în Gori, Georgia, într-o casă îmbâcsită cu miros de piele şi smoală. Iosif era al patrulea copil la părinţi, umbla tot timpul în zdrenţe şi avea o mână beteagă(defect folosit mai târziu pe post de simbol al puterii). Cizmarul nu se împăca deloc cu soţia, o femeie autoritară (mai târziu s-a spus că Stalin i-a moştenit caracterul) care spăla rufe şi avea grijă de casa unui bogătaş văduv. Iosif îşi admira tatăl, chiar dacă se îmbăta(moartea i s-a tras dintr-o încăierare la beţie) şi îl altoia, era mândru de mic - îi ura pe bogaţi şi nu se ruşina că e sărac, şi îşi ura mama!
Din cauza ei la şcoală era vorbit pe la spate, cum că bogătaşul ar fi adevăratul lui tată, iar la seminarul teologic a ajuns deoarece ea dorea să-l vadă preot. Seminarul teologic era echivalent cu gimnaziul. Se studiau greaca, latina, ebraica veche, engleza, franceza şi germana, dar lui nu îi plăceau limbile străine. În cinci ani de seminar teologic (1888-1894), şi-a dovedit calităţile vocale deosebite şi a învăţat bine rusa, deoarece în familia lui se vorbea numai georgiana. La 20 de ani renunţa la cariera duhovnicească, cu un an înaintea absolvirii seminarului.
Nu dorea să-i slujească lui Dumnezeu, ci cauzei marxiste. În 1899 îşi începea cariera de propagandist, iar în perioada 1905-1917, copilul slăbănog ajunsese un tânăr comunist "destoinic": organiza răscoale armate, greve, demonstraţii, scotea ziare clandestine, pleca ilegal în străinătate, era exilat trei ani în Siberia, fugea, era prins şi iar condamnat trei ani în Siberia. În 1907 organiza o "lovitură" la o bancă georgiană, pentru a face rost de fonduri pentru bolşevici. Lenin s-a supărat , oricum nu-i plăcea la Stalin decât cum mânuia condeiul!
Începutul adevăratului întuneric
Lenin scrisese despre el că e "brutal şi neloial". Premierul britanic Winston Churchill afirma că "nu e un om de încredere". Generalul de Gaulle susţinea că are "un farmec tenebros". Anturajul lui susţinea că alături de el este evident sentimentul măreţiei…
Chiar el avea din plin acest sentiment, şi în acea dimineaţă de 13 noiembrie a anului 1927 nu mai era nici un dubiu că îl avea. Acest om scund şi îndesat (avea înălţimea 1,60), cu faţa ciupită de vărsat şi ochii mongoloizi, privea de la fereastră cerul ţării sale pe care tocmai o înşfăcase. Nu-i plăcea să vină în contact direct cu populaţia, ura să stea cineva alături de el, se enerva când i se puneau întrebări, era greu să i se schimbe părerea. Doctrina personală era: "Tovarăşului Stalin trebuie să i se spună totul. Tovarăşului Stalin nu trebuie să i se acundă nimic. De tovarăşul Stalin nu poate fi ascuns nimic. Mai devreme sau mai târziu, tovarăşul Stalin tot va şti adevărul". Era doar începutul…