„Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!” - o carte pe înțelesul copiilor

Curtea Veche Publishing lansează vineri, 16 iunie, ora 18.30, la Librăria Humanitas Cișmigiu, cartea pentru copii „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!”, scrisă de Alina Dumitraşcu și ilustrată de Anda Ansheen

Volumul este dedicat copiilor cu vârste între 7 și 10 ani și are scopul de a le prezenta acestora, într-o formă ludică, importanța Constituției.

Alături de autoare, vor lua cuvântul prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu (Consilier Prezidențial, Departamentul Reformă Instituțională și Constituțională), Elena Calistru (Președinte al Asociației Funky Citizens), Irén Arsene Máté (director general Curtea Veche Publishing). Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Cartea Alinei Dumitraşcu, însoțită de extraordinarele ilustraţii ale Andei Ansheen, îi va ajuta pe copii să dobândească primele noţiuni despre drepturi şi obligaţii, dar şi despre rolul şi puterile statului. Prin jocuri şi desene, alături de curioșii lor prieteni, copiii vor descoperi ce înseamnă Constituţia, cea mai importantă lege a oricărei țări. Ei vor afla astfel că fiecare cetățean are dreptul la viaţă, la educaţie, la muncă și la liberă circulație, la un mediu sănătos, dar și că esenţiale rămân întotdeauna faptele bune, compasiunea, încrederea, entuziasmul, toleranţa şi respectul reciproc. Niciodată nu e prea devreme pentru a-ţi cunoaşte drepturile!

Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări la adresa evenimente@curteaveche.ro.

Cartea „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!” va fi disponibilă în curând pe site-ul editurii www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara.