Genele care controlează ceasul biologic celular sunt afectate chiar și după trecerea unei singure nopți fără somn, ceea ce poate duce la declanșarea unor boli grave, conform unui studiu realizat de cercetători suedezi de la Universitatea Uppsala și de la Institutul Karolinska, publicat în ultimul număr al revistei Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism, informează medicalxpress.com.
Potrivit Agerpres, "Studii anterioare au demonstrat că metabolismul uman este afectat de privarea de somn, organismul devenind predispus la obezitate și la îmbolnăvirea de diabet de tipul 2.
Iar cum ablațiunea genelor legate de ritmul circadian la animale poate provoca aceste boli, rezultatele noastre indică faptul că modificările suferite de aceste gene în cazul oamenilor pot fi legate de astfel de efecte negative provocate de privarea de somn", susține Jonathan Cedernaes, de la Universitatea Uppsala, coordonatorul acestui studiu.
Ritmul circadian, sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparținând entităților vii, inclusiv plante, animale, ciuperci sau cianobacterii.