"România este o piață foarte importantă pentru noi", a declarat președintele executiv al Erste Bank, Andreas Treichl, la întrevederea avută azi cu președintele traian Băsescu la Palatul Cotroceni.
"Domnule preşedinte, astea au fost cuvintele magice pe care le-am aşteptat de la dumneavostră", a replicat Traian Băsescu. Șeful statului i-a spus reprezentantului Erste Bank că a exprimat aceleași așteptări și de la ceilalți bancheri austieci, amintind că ieri a avut o discuție cu șeful Raiffesen Bank. "Şi dacă astăzi şi Erste se uită spre România ca spre o piaţă unde decideţi să rămâneţi şi să finanţaţi dezvoltarea, este cel mai important mesaj pe care l-am primit astăzi. Cunoaşteţi reacţia mea când Banca Naţională a Austriei a indicat nişte măsuri şi am fost extrem de critic şi de temător, pentru interesul României. Acum, văzând că două dintre cele mai mari bănci austriece sunt hotărâte să rămână aici, pentru mine este un mesaj excelent. Putem discuta orice alt subiect, atât timp cât acest mesaj este o realitate", a spus Băsescu. Continuăm în România Preşedintele executiv al grupului Erste Bank, Andreas Treichl, a fost primit azi la Palatul Cotroceni. El l-a asigurat pe preşedintele Traian Băsescu că România va rămâne o piaţă importantă pentru banca austriacă, şeful statului precizând că este mesajul pe care l-a aşteptat, după ce Banca Naţională a Austriei a anunţat noi reglementări.
"Noi suntem pe deplin angajaţi în ceea ce priveşte România. România este o piaţă foarte importantă pentru grupul Erste. Suntem pe deplini convinşi să continuăm", a spus Andreas Treich Acesta a precizat că anul acesta grupul Erste şi-a mărit substanţial investiţiile în România şi va continua pe aceeaşi linie. Președintele Traian Băsescu a avut ieri la Palatul Cotroceni o întrevedere și cu șeful Raiffeisen Bank pentru a se asigura că această bancă austriacă ăși va menține capitalul investit în România.