UDMR va cere ferm Guvernului să mărească salariile bugetarilor şi pensiile în acest an, însă nu crede că acest lucru va putea fi făcut la pachet cu reducerea CAS, a declarat astăzi, vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely.
Borbely a ţinut să sublinieze că UDMR este cea care a insistat ca în programul de guvernare să fie trecută majorarea salariilor angajaţilor din sistemul bugetar. “Eu m-am bucurat foarte mult când versiunea UDMR a fost preluată şi de alţii, inclusiv de preşedinte, şi mulţumesc tuturor care au înţeles de ce am insistat când am finalizat programul de guvernare. Noi am cerut, să fie foarte clar, şi nu neapărat că noi ieşim în faţă; dar noi am cerut în mod expres şi a fost acceptat evident de colegii din coaliţie să trecem în programul de guvernare că se vor mări salariile - evident, cu acea menţiune în funcţie de rezultatele din primul trimestru", a spus Borbely. Liderul UDMR a evitat să formuleze vreun procent de creştere a salariilor bugetarilor, însă a susţinut că doar acestea trebuie majorate, ci şi pensiile. “Nu o să mă lansez în procente, nu suntem în situaţia în care să lansăm acum procente. Când se termină primul trimestru, tragem linie, vedem care sunt rezultatele economice, care sunt veniturile la buget, ce ne putem permite. Ceea ce pot să spun sigur din punct de vedere al UDMR este că noi, conform programului de guvernare, vom fi foarte fermi în continuare, trebuie să mărim salariile şi pensiile în acest an. Cu cât? Vom finaliza împreună în coaliţie după ce avem datele primului trimestru', a declarat Borbely.
În ceea ce priveşte reducerea CAS, Laszlo Borbely crede că această măsură nu va putea fi luată în acest an, deoarece creşterea economică previzionată la sfârşitul primului trimestru nu va fi una “spectaculoasă". “În legătură cu reducerea CAS, e destul de dificil să faci cele două împreună, deci şi punctul meu de vedere sau al UDMR este că probabil cele două împreună nu se prea pot face în acest an. Noi optăm pentru mărirea salariilor şi pensiilor, deşi reducerea CAS este o măsură benefică pe care o discutăm de doi ani de zile, dar cele două împreună va fi foarte dificil să le facem. Ar putea să fie făcute numai dacă am avea rezultate şi venituri foarte bune, dar deocamdată se pare că va fi probabil o creştere, dar nu spectaculoasă, în primul trimestru", a explicat vicepreşedintele UDMR.