Un studiu realizat într-o companie americană relevă faptul că o mare parte dintre mailurile trimise de angajaţi conţine bârfe despre alţi colegi.
Studiul a fost efectuat de specialiştii de la Institutul de Tehnologie din Georgia, la o companie unde au analizat toate e-mailurile dintr-o bază de date. Aceştia au descoperit că un angajat trimitea, în medie, 112 mesaje pe zi, conform The Telegraph. Discuţii cu tentă negativă Potrivit rezultatelor studiului, 15% dintre acestea conţineau informaţii despre alte persoane.
Mai mult, angajaţii cu o funcţie inferioară obişnuiau să bârfească mai mult decât cei care ocupau posturi de conducere.
De asemenea, discuţiile cu tentă negativă din e-mailuri erau de trei ori mai comune decât cele pozitive. "Când ne gândim la bârfă, mulţi oameni îi dau imediat o interpretare negativă. De fapt, este o formă de comunicare extrem de importantă", a marturisit Eric Gilbert, conducătorul studiului.