Continuam publicarea fragmentelor din cartea de memorii a lui Gunter Grass, "Decojind ceapa", care apare in septembrie la Editura Polirom.
In acest fragment, scriitorul premiat cu Nobel vorbeste despre cum l-au influentat lecturile din tinerete.
Ramane sub semnul intrebarii cand anume am extras din biblioteca unui unchi „Pe frontul de vest nimic nou”. Oare cartea asta mi-a picat in mana in rastimpul meu de asteptare ca voluntar pentru front sau am citit-o in acelasi timp cu „Sub furtuni de otel” a lui Ernst Junger? Un jurnal de razboi pe care profesorul nostru de germana de la scoala Petri din Hanseplatz ni-l trecuse printre lecturile obligatorii, ca pregatire pentru viitoarele evenimente de pe front.
Ca veteran al Primului Razboi Mondial ramas cu un picior teapan, profesorul Littschwager lauda, ce-i drept, „cromatica fantastica” si, cum spunea el, „sugestivitatea abundenta” a compunerilor mele, pana si „extrem de indraznetele jocuri de cuvinte” din ele, dar deplangea „indeobste absenta seriozitatii” care, considera el, ar fi pe masura „grelelor incercari ale destinului patriei noastre”.
Fie ca eram elev sau ca-mi terminasem deja stagiul in Detasamentul de munca al Reich-ului, totuna: am gasit romanul lui Erich Maria Remarque in biblioteca celui mai tanar dintre fratii tatalui meu.
Presupun ca unchiul meu nu a stiut ca „Pe frontul de vest nimic nou” se numara printre cartile interzise, asa cum de altfel si eu am citit povestea despre modul jalnic in care au crapat in Primul Razboi Mondial tinerii voluntari fara sa banuiesc ca romanul acesta se numarase printre cele puse la index. Nici astazi, efectul intarziat al lecturilor timpurii nu ma ocoleste. Perechea de cizme care isi tot schimba purtatorul... Cum crapa ei, unul dupa altul...
Tot mereu, autorul si cartea imi amintesc de lipsa mea juvenila de intelepciune si totodata de puterea limitata a literaturii de a te trezi la realitate.