Cunoscătorii pieţei îşi pot înmulţi banii în medie de patru ori, dacă ştiu ce sticle de vin să cumpere şi cum să le păstreze.
Acum, când criza a redus încrederea în burse, iar dobânzile la depozitele bancare nu mai sunt nici pe departe la fel de atractive ca în 2009, investitorii caută noi modalităţi de a-şi înmulţi banii. Una dintre acestea, destul de puţin răspândită în România, este investiţia în vinuri. Până la cât pot ajunge câştigurile? De exemplu, preţul anumitor vinuri produse în anul 2007 în renumita regiune franceză Bordeaux au crescut de 14 ori până în prezent, a declarat, pentru EVZ, Cristian Preotu, proprietarul companiei "Le Manoir", care deţine în România brandul Comtesse du Barry şi care are la vânzare o varietate foarte mare de vinuri atât din Franţa, cât şi din alte ţări. Însă este vorba despre vinurile "en primeur" produse în 2007 şi cumpărate în 2008, cu doi ani înainte de a fi îmbuteliate. Pentru a avea acces direct "la sursă", adică la castelele din Bordeaux, fie trebuie să ai o afacere în domeniu, fie să apelezi la cunoscători, pentru a-ţi intermedia tranzacţia. "Pentru investiţia în vin este necesară o cultură, o consiliere. Fac paralela cu investiţia în acţiuni pe bursă. Cineva care nu se pricepe la acţiuni îşi ia un broker, citeşte, se interesează", spune Cristian Preotu. Cert este că cei care cumpără vinul "en primeur" pot beneficia de o creştere a preţului cuprinsă între 20% şi 300% imediat după îmbuteliere. Potrivit acestuia, chiar dacă preţurile vinurilor bune sunt în creştere de la un an la altul, nu putem vorbi de o bulă speculativă, "e o reglementare a pieţei în funcţie de cerere şi ofertă şi de calitatea produsului, care este o chestie reală". De exemplu, preţurile pentru vinurile din 2011, care a fost un an mai slab decât precedentul, sunt la jumătate faţă de cele din 2010. În plus, cum în Bordeaux se produce un număr limitat de sticle de vin, preţul lor creşte şi pe fondul cererii tot mai mari de pe pieţele asiatice. Condiţii de păstrare Pentru mulţi români, poate mai puţin cunoscători în ale vinurilor, cu siguranţă ar fi mai accesibil să-şi cumpere câteva sticle de vin care să crească în valoare. Potrivit specialistului, un randament mediu realist pe care îl poate obţine cineva care investeşte în vin îmbuteliat este cuprins între 20% şi 200-300% în doi ani. Atenţie însă, nu puteţi păstra vinul în orice condiţii. Pentru ca licoarea să-şi păstreze calităţile neschimbate, este obligatoriu să păstraţi sticlele în condiţii speciale: temperatură între 10-12 grade Celsius, umiditate de aproximativ 85%, aerisire permanentă şi lipsa luminii şi a vibraţiilor.
Cum să alegi vinurile de valoare Potrivit Liv-ex.com, cea mai mare platformă mondială pentru tranzacţiile cu vinuri, cele mai valoroase mărci sunt Chateau Lafite-Rothschild, Chateau Latour, Chateau Margaux, Chateau Mouton Rothschild, Chateau Haut-Brion, Carruades de Lafite, Petrus, Chateau Cheval Blanc, Chateau La Missin Haut-Brion şi Domaine de la Romanee-Conti. Un vin bun provine, de regulă, din cele mai bine cotate regiuni ale Franţei, Bordeaux, Burgundia, Valea Rhonului şi Champagne, precum şi din Italia, California sau Argentina. Dacă discutăm despre cele mai căutate vinuri, cele de Bordeaux, este bine să ştiţi că recoltele excepţionale, indicate pentru investiţii, sunt din anii 1959, 1961, 1982, 1986, 1989, 1990, 1996, 2000, 2005, 2008, 2009 şi 2010. CITIŢI ŞI:
- Basarabia, raiul degustărilor de vin
- Comoara vinului, neglijată de turismul românesc
- Noile tehnologii de vinificaţie înlocuiesc munca omului din podgorie
- Din lipsă de cultură a vinului, bem falsuri