Ce avere are Mugur Isărescu pe mână? Documentul-bombă a fost publicat

La 4 septembrie 1990, Mugur Isărescu a fost numit guvernator al BNR, iar la 30 de ani de la acel moment, rezervele valutare pe care le deţine Banca Naţională a României au urcat cu 3,7%.

Practic, conform unui comunicat de presă remis de instituţia bancară condusă de Mugur Isărescu, la 31 octombrie 2020, România a ajuns la rezerve valutare în valoare de 33,795 miliarde de euro, având în vedere că la la 30 septembrie 2020, ţara noastră avea 32,588 miliarde de euro.

BNR informează că numai în luna octombrie au avut loc intrări de 2,763 miliarde de euro, sumă care a reprezentat modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit. De asemenea, aceste miliarde au reprezentat şi alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice.

BNR anunţă că suntem pe plus

În această alimentare a MFP a fost inclusă şi suma rezultată din emisiunea de obligaţiuni pe piaţa internă în valoare nominală de 1,647 miliarde de euro, dar şi alimentarea contului Comisiei Europene. „Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone”, se precizează în documentul BNR.

În comunicatul de presă realizat de specialiştii coordonaţi de Mugur Isărescu se mai arată că „au avut loc ieşiri de 1,556 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”.

„În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea rezervei de aur s-a situat la 5,352 miliarde de euro”, a mai anunţat Banca Naţională a României. În acest context, trebuie subliniat că rezervele internaţionale ale României, adică valute plus aur, au însumat la 31 octombrie 39,147 miliarde de euro.

În acelaşi timp, plăţile scadente în luna noiembrie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de MFP, totalizează aproape 72 milioane de euro.

Sectorul bancar a fost pregătit

În acest context amintim o declaraţie lansată în urmă cu aproximativ o lună de Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR):

„(…) Pe scurt: nu am tras toate gloanţele şi mai avem. Sectorul bancar nu a fost prins nepregătit de această pandemie spre deosebire de politica fiscală, unde eu cred că ne-a prins criza iarăşi cu deficitul mare. Sectorul bancar trebuie să fie şi este bine capitalizat, este lichid, fără expunere excesivă la risc şi are un portofoliu calitativ de credite.

Am coborât dobânzile, am stabilizat cursul, am dat lichiditate şi încercăm să vedem ce se mai poate face de aici încolo. Menţinerea cursului de schimb stabil nu este un lucru uşor. Dacă m-aş uita în viitor, termenul corect ar fi precauţie atunci când vorbim de politica monetară şi stabilitate atunci când vorbim de curs. Monedele din regiune au înregistrat deprecieri considerabile.

Noi avem cea mai mică depreciere din zona Europei Centrale şi de Est în ciuda deficitelor gemene, tocmai pentru că am fost precauţi, că nu am redus mai mult decât trebuia dobânzile. Titluri de presă de genul «Un nou maxim istoric» omit un aspect foarte important, şi anume că avem cea mai stabilă monedă din regiune.

Mă gândesc la cât s-a depreciat dolarul faţă de euro şi nu i-am văzut pe americani alarmaţi. Cred că avem mai degrabă un semnal de încredere din partea leului.”

sursa: Agerpres