În condiţiile în care sistemul românesc de învăţământ trece prin schimbări ce par că nu mai ajung la sfârşit, tot mai mulţi părinţi apelează la varianta oferită de privaţi.
La Şcoala Generală Nr. 190, "Marcela Peneş", nu se mai percep taxe pentru fondul de întreţinere a şcolii pentru că părinţii direcţionează 2% din impozit, iar sumele colectate acoperă costurile pentru premierea copiilor şi consumabile, a declarat, pentru "Capital", Diana Niculescu, directoarea instituţiei de învăţământ. Şcoala a intrat într-un program de reabilitare în urmă cu 2 ani, iar "în prezent, suntem la stadiul în care nu mai este necesar să mai zugrăvim sau să schimbăm o bancă", completează directoarea. Din nefericire, şcolile publice care se pot mândri cu această situaţie nu sunt îndeajuns de multe pentru a găzdui toţi copiii. Ca o alternativă la şcolile de stat există cele private. "Multe dintre şcolile şi grădiniţele particulare înfiinţate în România răspund chiar nevoilor părinţilor, care, negăsind ceea ce doreau pentru copiii lor în şcolile de stat, au fondat sistemul de învăţământ privat", este de părere Cătălina Ulrich, conf. univ.dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universiăţii Bucureşti. Costurile şcolarizării Un prim criteriu de selecţie a elevilor pentru şcolile private îl reprezintă costul şcolarizării. Menţinerea acestuia la acelaşi nivel pe parcursul celor patru ani de studiu este de puţine ori garantat contractual, dar poate fi achitat în zece rate lunare. Părinţii plătesc suplimentar uniforma şcolară, setul educaţional (mapa elevului), costumele pentru spectacole, echipamentul sportiv şi transportul în cazul în care este solicitat. Spre exemplu, pentru ca un elev să înveţe la "Şcoala Mea", o astfel de instituţie de învăţământ privat, părinţii trebuie să scoată din buzunar 5.500 euro. În taxă sunt incluse cursurile şi activităţile educaţionale obligatorii conţinute în curriculumul aprobat de Ministerul Educaţiei, control şi supraveghere medicală permanentă, apartenenţa la cluburi de studii şi mesele principale. Cătălina Ulrich este de părere că şcolile particulare oferă cursuri mai diversificate, răspunzând astfel intereselor copiilor, nevoilor şi ritmurilor individuale de învăţare. Elevi atent selecţionaţi "Ca părinte, am vizitat atât şcoli particulare, cât şi instituţii de stat, înainte de a-mi înscrie copilul în clasa I. În una dintre şcolile private pe care le-am vizitat obedienţa era una dintre valorile implicite cele mai cultivate, iar stereotipurile de gen erau prezente. Copiii cu cerinţe educative speciale erau cu dificultate acceptaţi", mărturiseşte Cătălina Ulrich. Şcoala particulară "Little London" este descrisă ca o şcoală pentru "copii normali". "Nu ne propunem să selectăm copiii după nici un criteriu. Mai degrabă, ne propunem să alegem părinţii, în sensul în care încercăm să ne asigurăm că vin alături de noi persoane care ne împărtăşesc valorile şi viziunea asupra educaţiei", spune Andreea Mitrea, reprezentantul instituţiei de învăţământ. "Olga Gudynn International School" caută elevi entuziaşti, responsabili, toleranţi, dornici să înveţe, să descopere lucruri noi, pregătiţi să ia parte la o experienţă unică în educaţie. Copiii care sunt înscrişi în această şcoală dau un examen scris şi oral la materiile de bază şi la engleză. În schimb, acceptarea în programul "Şcoala MEA" se face în urma evaluării cunoştinţelor candidatului la limba română, matematică şi limba engleză. Nota minimă acceptată la fiecare materie este 7.
Este aprobat transferul unui elev la această şcoală dacă are situaţia şcolară încheiată, a promovat la toate disciplinele, nota la purtare este 10, iar rezultatul testărilor la limba română, matematică şi limba engleză este unul bun. Tiparul comportamental al elevului transferat din sistemul de învăţământ public este acela al unui copil uşor timorat, care nu are exerciţiul unei relaţii apropiate şi interactive cu profesorul, concluzionează Corina Stoicescu, vicepreşedinte la "Fundaţia MEA". SELECŢIE Cum se lucrează cu elevii şi cum sunt selecţionaţi profesorii "Şcoala noastră poate oricând concura cu una particulară ca rezultate şi condiţii şi dăruire a cadrelor didactice. Ca dotări, ne ridicăm la standarde europene. În toate sălile de clasă există mobilier nou, tablă ecologică, sistem antifum. Biblioteca şi laboratoarele sunt bine dotate", spune Diana Niculescu, directoarea Şcolii Generale Nr. 190. Aceasta adaugă că mai sunt multe de făcut, dar este totuşi un început. Niculescu este de părere că "singura problemă mai specială o reprezintă numărul de elevi existenţi în fiecare clasă". Pentru cei care îşi doresc performanţă sau au probleme de adaptare/ învăţare se organizează pregătiri suplimentare. "Dar totul este gratis. Doar din conştiinţa şi dorinţa profesorului de a avea rezultate", spune aceasta.
Atenţia şi timpul acordat fiecărui elev din clasă sunt decisive pentru progresul în învăţare şi mai ales pentru construirea încrederii în sine. Cătălina Ulrich, conferenţiar la Facultatea de Psihologie, este de părere că la un grup mai mic de copii, profesorii pot oferi sprijin la timp, pot proiecta intervenţii personalizate, pot da încurajările şi stimulentele potrivite la nivel individual şi la nivel de clasă. Lipsa spaţiilor din şcolile de stat face ca activităţile în schimburi să influenţeze atât ritmul şi calitatea, cât şi construirea sentimentului de apartenenţă la şcoală, potrivit Cătălinei Ulrich. Între conştiinţa profesorului şi motivaţie financiară La stat, motivaţia profesorilor ţine doar de conştiinţa fiecăruia. "Motivare materială nu putem spune că ar exista, este doar motivaţia profesională şi să te simţi împlinit ca profesor. Colegii mei sunt oameni dedicaţi şi care puteau oricând să părăsească învăţământul şi să se orienteze către altceva", a mai spus directoarea şcolii nr. 109. "Dar au preferat să rămână aici tocmai pentru că îşi iubesc foarte mult meseria", afirmă aceasta.
De cealaltă parte, la "Şcoala MEA" procedura de selecţie a unui profesor durează între şase luni şi un an, iar alături de competenţele strict profesionale legate de materia predată sunt foarte importante capacităţile de empatizare cu elevul, cunoştinţele de psihopedagogie şi cele de limba engleză. Cadrele didactice de la şcoala "Little London" trebuie să fie calificate conform învăţământului românesc sau/şi britanic (profesorii nativi). Se pune accent atât pe calificările şi experienţa lor, cât şi pe competenţe comportamentale cheie pe care ar trebui să le aibă orice dascăl din echipa unei şcoli: încredere în sine, motivaţia de a preda, responsabilitate, spirit de echipă, comunicare şi interrelaţionare. Ce se întâmplă când părinţii nu mai pot plăti? În cazul în care familia unui elev are probleme cu banii şi nu mai poate achita la timp taxele de şcolarizare, sunt acceptate amânări de plată astfel încât copilul să fie cât mai puţin afectat de situaţia financiară a familiei. "Fundaţia MEA" derulează prin "Şcoala MEA" un program de burse anual (în anul şcolar 2010-2011 au fost acceptaţi 3 elevi).
Şi "Olga Gudynn International School" oferă anual burse de studiu pentru elevii de excepţie şi pentru copiii talentaţi, iar şcoala "Little London" acordă anual patru burse de merit: două burse integrale şi două burse care acoperă 50% din costurile de şcolarizare. COMPETIŢIE INTERŞCOLARĂ Evoluţia taxelor Din acest an finanţarea din partea statului va urma elevul inclusiv la şcolile private acreditate. "Taxele de şcolarizare ar putea astfel să fie diminuate cu suma primită de la Statul Român pentru elevi. Este însă puţin probabil să se întâmple asta, întrucât şi până acum conform legii învăţământului 84/1995 elevul şcolarizat într-o unitate de învăţământ particulară acreditată ar fi trebuit să beneficieze de alocaţia bugetară pentru studiile generale" spune Corina Stoicescu, vicepreşedinte la Fundaţia MEA. Crenguţa Corina Pascale, inspector şcolar pentru învăţământul particular şi alternative educaţionale, nu crede că taxele impuse de unităţile şcolare se vor micşora în viitor datorită subvenţiei acordate de stat. "Nu ne propunem să selectăm copiii după niciun criteriu. Mai degrabă, ne propunem să alegem părinţii, să fie persoane care ne împărtăşesc viziunile." ANDREEA MITREA, reprezentant Şcoala Little London "Motivaţia profesorilor ţine doar de conştiinţa fiecăruia şi de faptul că îşi iubesc mult meseria, motivare materială nu se poate spune că ar exista" DIANA NICULESCU, directoare Şcoala Generală Nr. 190 5.500 de euro trebuie să achite părinţii care vor să îşi trimită copiii să studieze la Şcoala MEA, în taxă fiind incluse în special cursurile şi activităţile educaţionale Citiţi şi:
- Şcoli private pe banii statului: ministrul Funeriu finanţează de la buget învăţământul privat