Ambele au fost supralicitate, iar consecințele acestui fenomen sunt uimitoare.
O cercetare sociologică recentă realizată de institutul Kekst CNC a dezvăluit că americanii estimează că 20% dintre concetățenii lor – adică mai bine de 60 de milioane de persoane – au avut COVID-19, adică de 20 de ori mai mulți decât cifra reală.
Mai uimitor este că americanii estimează că 9% din populație – 30 de milioane de oameni – ar fi decedat ca urmare a infectării cu coronavirus.
Numărul real, potrivit Universității Johns Hopkins, este până în prezent de aproximativ 166.000.
Așadar, americanii cred că semenii lor au murit într-un număr de 190 de ori mai mare decât cel real!
Raportul Kekst explică nu doar că în Statele Unite există o asemenea percepție exacerbată, ci în toată lumea virusul este perceput ca fiind mai răspândit și mai mortal decât în realitate.
Rezultatele anchetei privind COVID-19 le reflectă pe cele ale unui sondaj Gallup 2019, care a demonstrat că adulții americani consideră în medie că 25% din populație este gay sau lesbiană, adică de peste cinci ori proporția reală.
Pe ansamblu, 90% dintre ei cred într-o cifră exagerată, 54% apreciind că persoanele homosexuale reprezintă peste 20% din populație, potrivit unei cercetări Gallup din 17 iunie 2019.
Treizeci și cinci la sută dintre persoanele chestionate au apreciat că peste un sfert de populație este gay sau lesbiană.
Doar 8% dintre cei chestionați au estimat mai aproape de realitate procentul de homosexuali.
În realitate, persoanele gay și lesbiene constituie mai puțin de 4,5% din populația americană.
„Supraestimarea populației gay a țării poate fi cauzată parțial de vizibilitatea exagerată a grupării”, a sugerat Gallup, citând un raport GLAAD care a descoperit că 8,8% dintre personajele emisiunilor de televiziune din prime time sunt gay.
În timp ce percepțiile exagerate privind numărul de gay și lesbiene din Statele Unite dovedesc fără îndoială simțul de markenting al lobbyștilor și promotorilor LGBT, estimările exagerate ale coronavirusului sunt foarte probabil rezultatul tirului de baraj cotidian executa de presă, guvern și funcționari asupra populației.
Aceste supraestimări nu sunt nici lipsite de semnificație, nici benigne, scrie LifeSiteNews.
În cazul homosexualilor, percepția eronată are o influență exagerată asupra alegătorilor, legislatorilor și judecătorilor, fapt care duce la distorsionarea legii – exemplul cel mai elocvent și faimos fiind legalizarea căsătoriilor homosexuale.
În ceea ce privește pandemia, scrie raportul Kekst CNC, „asemenea percepții vor influența comportamentul consumatorilor și alte atitudini”.
„Liderii comerciali și guvernele trebuie să fie conștiente de acest lucru atunci când iau decizia de a reporni economia și tranziția spre o viață cu coronavirusul pe termen mediu și lung.”
Falsa percepție despre magnitudinea cazurilor de COVID-19 „duce la un comportament bizar, cum ar fi faptul că oamenii fug literalmente unii din fața altora, sau fiind speriați să iasă din case”, scrie Paul Joseph Watson pentru Summit News.
„Nenumăratele incidente care au dus la confruntări agresive și în anumite cazuri la atacuri violente la adresa altora pentru păcatul de a nu fi luat distanța socială sau de a nu fi purtat mască pot fi și ele explicate în bună măsură prin relatările alarmiste ale presei despre pandemie”, a comentat Watson.
COVID-19 și homosexualitatea au fost supralicitate. Consecințele acestui fenomen încurajat de autorități sunt grave.