Tradiţia s-a mutat de pe uliţa satului la Şosea, în localul amenajat acum un an, în cadrul Muzeului Ţăranului Român.
Un borş zdravăn de puicuţă, dres cu ou şi tăieţei de casă, sărmăluţe în cuib, cu smântână şi mămăliguţă, păstrăv în cetină, cu mujdei de usturoi şi plăcinte poale-n brâu. Astfel de bucate tradiţionale moldoveneşti, meşteşugite de Mamaia Florica, din Gura Humorului, şi multe alte feluri de mâncare neaoşă, gătite de gospodine de la ţară, vor răsfăţa papilele gustative ale bucureştenilor care-şi fac drum pe la Clubul Ţăranului.
Din această lună, plita clubului de la Muzeul Ţăranului Român (MTR) stă la dispoziţia bucătăreselor de la ţară. În fiecare săptămână, femeile - alese dintre cele mai grozave gospodine ale satului, care fac legea la nunţi, cumetrii şi pomeni - vor pregăti aici patru feluri de mâncare. Proiectul, o premieră pentru Capitală, se va bucura şi de o promovare pe măsură: fiecare mamaie-bucătăreasă le va zâmbi bucureştenilor gurmanzi de pe afişele care vor împânzi oraşul. „O s-o promovăm pe mamaie aşa cum promovăm un concert mare. Iar într-una dintre zilele săptămânii care i-a fost rezervată, gospodina va povesti clienţilor, live, despre mâncarea şi reţetele ei“, spune Adrian Darabană, managerul de la Clubul Ţăranului. Un mix între urban şi tradiţional
Operaţiunea gastronomică de aducere a bucatelor tradiţionale de la sat la oraş este doar unul dintre evenimentele cu priză la public, organizate de Clubul Ţăranului. Deschis în urmă cu un an, clubul de la MTR a intrat repede pe traseul de distracţie bună din Capitală. Şi nu neapărat locul în sine îi atrage pe bucureşteni, ci mai degrabă zecile de concerte folk sau rock, serile cu poveşti despre „vecinii noştri“ europeni, lansările de carte şi meniul à la Radu Anton Roman.
Clubul Ţăranului a apărut, la ideea lui Vintilă Mihăilescu, directorul MTR, ca o prelungire a muzeului, pe străzile oraşului. „Toată lumea a întrebat: «Ce are clubul cu ţăranul?». E pur şi simplu un mix între urban şi tradiţional, un pârleaz între spaţiul spiritual românesc şi ce se întâmplă la oraş. Încercăm să le armonizăm, pentru că noi trăim împreună şi-n oraş şi la sat“, explică Darabană conceptul din spatele clubului cu 200 de metri pătraţi de sală şi 150 de terasă. Mâţu’, rockul şi lăicerul La nume s-a ajuns din joacă. S-au încercat multe variante şi, într-o doară, s-a spus „Clubul Ţăranului“. Şi aşa a rămas. S-a născut apoi şi mascota - „mâţu’“, „un animăluţ independent şi dependent deopotrivă“, pe care l-a desenat Donald Simionoiu, de la Ogilvy. „Mâţu’“ cu un fus în mână e stăpân în sala de spectacol, în spatele scenei acoperite de lăicere (covoare ţărăneşti). El, mesele şi scaunele săseşti şi secuieşti, lăzile de zestre şi laviţele vechi de zeci de ani - dau culoare şi savoare clubului şi, chiar dacă nu pare, se combină de minune cu spectacolele de teatru, orele de tangou şi muzicile cântate live aici.
Că-i loc de bifat acest nou club se explică prin campania agresivă de evenimente. Cât despre lumea care-şi consumă timpul liber la Clubul Ţăranului, gazdele zic că-i pestriţă: şi copiii care vin la atelierele muzeului şi se opresc să bea un suc de mere, fără E-uri, la terasă, şi tinerii care vin să ţină ritmul alături de Travka sau Kumm, şi bătrâneii amatori de muzică clasică sau dornici să bea vin de ţară, din ulcică. „E un public nu prea bogat, dar care are un grad de cultură şi simte nevoia să se întoarcă de unde a pornit, să guste, să vadă şi să simtă ca pe vremuri“, punctează Darabană. „Străinii ne cer bere românească“
Cea mai mare aglomeraţie la mesele din Clubul Ţăranului este seara, atunci când sunt concerte, şi în weekend. Lunea - când se cântă folk la „Lunea de miere“ şi se degustă vinuri româneşti care nu se găsesc pe piaţă - şi marţea sunt zile mai liniştite. Nebunie mare e la sfârşit de săptămână, când bucureştenii vin, cu mic, cu mare, să stea la soare şi să se bucure de bunătăţi pregătite după cartea de căpătâi a bucătăriei, „biblia“ semnată de Radu Anton Roman.
La loc de cinste sunt şi vinurile româneşti, naturale, fără sulfiţi, foarte multe inexistente pe piaţă, pentru că nu sunt îmbuteliate. Vinul casei, atracţia turiştilor străini, este unul din podgoria de Dealu Mare, dar făcut de francezi. „Străinii sunt obişnuiţi cu astfel de locuri şi, când se opresc aici, caută specificul. Ne cer, de pildă, bere românească şi sunt supăraţi că le oferim străină“, zâmbeşte managerul.
Cât va ţine magia din Clubul Ţăranului? „Ar fi frumos să reziste cât muzeul, care are deja 160 de ani. Dacă va mai exista încă doi-trei ani, ca să terminăm toate proiectele pe care le avem şi pe care ni le-am asumat când am pornit treaba, ar trebui să reziste în continuare“, răspunde Adrian Darabană.