Ce-ar face cu marele premiu "Vocile României"

Unii investesc într-o casă, alţii îşi iau bilet pentru America ca să-l vadă în concert pe Bruce Springsteen. Tuturor însă marele premiu le va aduce posibilitatea să se lanseze într-o carieră muzicală.

De astăzi încep showurile live la "Vocea României". După emoţiile din preselecţii, dar şi dificila etapă a "Confruntărilor", Horia Brenciu şi Smiley se "duelează" faţă în faţă. "Echipa mea a evoluat foarte mult de la audiţii încoace, fiecare în direcţia pe care i-am propus-o", spune Smiley. "M-am bucurat de cooperare totală din partea lor, sunt foarte fericit că au avut încredere în mine şi mai presus de toate, sunt bucuros că ne-am împrietenit, că sîntem o gaşcă adevărată", adaugă el.

"Iuliana Puşchilă, la cei 16 ani ai ei, va avea unul dintre cele mai dinamice momente ale serii de mâine. Sigur o s-o îndrăgiţi!", îşi laudă Brenciu învăţăceii. "Pe Robert Patai a trebuit să-l «liniştesc » pentru că el ar fi vrut să cânte toate piesele care s-au cântat vreodată pe pământ dintr-o singură suflare. Irina Tănase va arăta că, dincolo de o sensibilitate remarcabilă, are una dintre cele mai frumoase voci din concurs, iar Daniel Max Dragomir va demonstra o dată-n plus că este artistul pe care, odată pus pe scenă, nu poţi decât să-l aplauzi la fiecare paradă vocală sau coregrafică. În ceea ce-o priveşte pe cea de-a cincea elevă a mea, Cristina Vasiu, vreau să vă spun doar atât: bucuraţi-vă de show!", conchide Brenciu.

Ce fac concurenţii cu premiul de 100.000 de euro

Anthony Icuagu. "Este cel mai solicitant concurs la care am participat, m-a forţat să-mi depăşesc limitele, în sensul cel mai bun". Dacă va câştiga, tânărul va dona bani unei case de copii, în numele mamei sale.

Cătălin Dobre a repetat în jur de 5-6 ore pe zi. "Concursul este cel mai mare şi cel mai adevărat dintre toate cele la care eu am participat până acum", spune el. Dacă va câştiga, o să investească toţi banii în muzică.

Mihai Popistaşu spune că se simte pregătit. "Mă consider un luptător şi adrenalina vine la pachet cu rolul meu de pe scenă". Dacă va primi marele premiu, îl va investi în muzică.

Robert Pataia a mai participat la o singură competiţie muzicală până acum, dar crede că "Vocea României" "e cel mai tare concurs de cântat". El repetă până la şapte ore pe zi şi cu marele premiu de 100.000 de euro şi-ar începe cariera muzicală.

Pentru Max "şi celelalte etape au fost un soi de live, aşa că nu am emoţii cu mult mai mari". Cu marele premiu "cred că m-aş apuca să îmi construiesc o casă. Mi-aş cumpăra o chitară, mi-aş lua un bilet către SUA şi mi-aş împlini un vis: de a-l vedea în concert pe Bruce Springsteen".

Cristina Vasiu spune că acesta este cel mai important concurs la care a participat, iar dacă va câştiga şi-ar continua cariera în muzică şi le-ar mulţumi celor care au avut încredere în ea.

Marcel Lovin. "Îmi doresc un domiciliu stabil în Bucureşti. Vreau să am un loc unde să primesc corespondenţa. De restul, va trebui să iau cadouri pentru prieteni."

Ştefan Stan. "Pentru tot ce se întâmplă aici, merită să-ţi dedici tot timpul şi să depui tot efortul. "O parte din bani i-aş dona unei fetiţe grav bolnave, iar cu cealaltă parte aş investi în cariera mea muzicală".

Irina Tănase. "A fost o experienţă nouă care m-a maturizat din punct de vedere profesional". Cu banii "aş investi în mine ca artist şi mi-aş face o trupă foarte bună".

Iuliana Puşchilă: "Este într-adevăr cel mai greu concurs şi asta pentru că sunt foarte mulţi concurenţi buni, iar asta face competiţia atât de grea. Piesa pe care o voi cânta marţi seară îmi pune în valoare nu doar calităţile vocale, ci şi abilităţile de mişcare scenică". "Sunt convins că publicul va vota, pentru că echipa are deja mulţi simpatizanţi." SMILEY, antrenor

"Vreau ca fiecare elev al meu pe care l-am pregătit să de vină un artist complex." HORIA BRENCIU, antrenor

FORŢE PROASPETE

O prezenţă sexy

De astăzi, echipei de la "Vocea României", show difuzat de ProTV de la ora 20.15, i se alătură Roxana Ionescu, pe post de coprezentator. Vedeta spune că vrea să simtă din nou emoţiile live-ului.

  • Canaf pune pe jar "Vocea României". Brenciu contraatacă