Ce alte cutremure puternice s-au mai petrecut din 1997 până în prezent

În România s-au produs, după cutremurul din 4 martie 1977, un număr de 16 seisme cu magnitudinea peste 5, ultimul, de 5,3, în 25 aprilie 2020.

După cutremurul din 1977, care a avut magnitudinea 7,2 şi s-a soldat cu peste 1.500 de morţi, dintre care peste 1.400 în Bucureşti, în ţara noastră s-au înregistrat 16 cutremure cu magnitudine peste 5.

În 13 noiembrie 1981, în vecinătatea oraşului Tulcea s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5,1.

Seism peste 7 în 1986

Un alt seism, cu magnitudinea 7,1, a avut loc la 30 august 1986, în zona seismică Vrancea.

În 30 mai 1990, tot în zona Vrancea, s-a produs un cutremur cu magnitudinea 6,9, urmat, la o zi, de un alt seism, cu magnitudinea 6,4.

Două cutremure cu magnitudine peste 5 s-au petrecut în iulie 1991, unul pe 12 iulie, cu magnitudinea 5,7, în judeţul Timiş, iar celălalt pe 18 iulie, cu magnitudinea 5,5, în zona Herculane.

Pe 2 decembrie 1991, tot în judeţul Timiş s-a produs un seism cu magnitudinea 5,6. În 27 octombrie 2004, în zona Vrancea, a avut loc un seism cu magnitudinea 6, iar pe 7 mai 2008 s-a produs un cutremur cu magnitudine 5,4 în Marea Neagră.

În 6 octombrie 2013, în zona Vrancea s-a produs un seism cu magnitudinea 5,5, iar în 22 noiembrie 2014 a avut loc, în aceeaşi zonă, un seism cu magnitudinea 5,7.

Cutremure puternice, în Vrancea, în ultimii ani

În 24 septembrie 2016 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,3 în zona seismică Vrancea, iar trei luni mai târziu, în 28 decembrie, în aceeaşi zonă s-a produs un seism cu o magnitudine identică.

În 8 februarie 2017 au avut loc trei cutremure, toate în zona Vrancea. Primul dintre ele, produs la ora 11.52, a avut magnitudinea 4,4. A fost urmat, la ora 17.08, de un seism cu magnitudinea 5 şi de un altul, la 17.14, cu magnitudinea 3,3.

În 28 octombrie 2018, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5,9.

Alte două cutremure  cu magnitudine peste 5 s-au produs în 2020, în 31 ianuarie şi în 25 aprilie.