Ce alegi dintre o tabletă, un laptop mic şi un telefon enorm

Dacă nu ştii ce să alegi din sistemele existente, cel mai bine e să iei produsul care are tot.

Cei aflaţi într-o căutare perpetuă de gadgeturi interesante vor avea mereu o ofertă interesantă din partea producătorilor. Avansul tehnologic înseamnă şi o ieftinire continuă a produselor, astfel că o categorie tot mai largă de consumatori îşi va putea permite sisteme de ultimă generaţie.

Utilizatorilor care nu se pot decide dacă vor o tabletă PC sau un laptop, Asus le vine în ajutor cu Transformer TF101. Spre deosebire de majoritatea tabletelor, acesteia i se poate ataşa o tastatură pentru scrierea mai comodă a textelor.

Tableta cu tastatură

"Foarte mulţi utilizatori s-au plâns de faptul că este foarte dificil să scrii texte mai lungi pe o tabletă obişnuită. Pentru Twitter, Facebook, un mail foarte scurt, poţi butona pe o suprafaţă din sticlă, însă pentru un document mai lung sau o postare pe blogul personal sticla nu mai este o soluţie acceptabilă. Aici a intervenit docking station-ul, care-ţi transformă tableta într-un veritabil notebook/netbook. Nu în ultimul rând, pe lângă cele doua porturi USB 2.0 şi cititorul de card, docking station-ul are şi o baterie încorporată ce extinde autonomia tabletei la până la 16 ore", a afirmat Francisc Kurko, PR Asus România.

Cei care vor "cel mai subţire laptop din lume" au la îndemână varianta Acer S5, sistem prezentat la Consumer Electronic Show, cel mai mare târg de electronice. Laptopul ultraportabil Acer S5 are un ecran cu o diagonală de 13,3 inch şi o grosime de doar 15 mm. Bateria oferă o autonomie de opt ore şi beneficiază de tehnologia Instant On, care asigură reluarea imediată a activităţii, în 1,5 secunde. Acer S5 vine cu porturi HDMI, USB 3.0 şi Thunderbolt.

Ultrabookul va fi pus pe piaţă de producător din trimestrul doi al acestui an. Constructorul taiwanez a mai prezentat, odată cu acest produs, şi AcerCloud, un serviciu de stocare în cloud care va concura cu serviciile similare oferite de Google şi Apple.

Notebook-ul subţire care poate opera cu patru monitoare simultan

Utilizatorii care vor un sistem ultraportabil care să ofere maximum de putere şi flexibilitate, au varianta Sony Vaio Z, considerat unul dintre cele mai puternice sisteme de acest fel de pe piaţă.

"Laptop-urile sau notebook-urile dotate cu procesoare cu voltaj standard oferă o serie de beneficii consumatorilor. În primul rând, aceste notebook-uri oferă un nivel de performanţă similar cu cel al sistemelor de tip desktop. Această caracteristică va permite utilizatorilor să folosească aplicaţii precum design architectural sau analize financiare, precum şi aplicaţii multimedia şi de gaming, care necesită un nivel sporit de performanţă chiar în dimensiuni ultra-subţiri precum Vaio Z", a afirmat Mircea Stoiceascu, Trade marketing manager Vaio, Sony România.

Vazio Z este un notebook business ultra-subţire şi uşor (16.65 mm şi 1,19kg) cu un procesor cu voltaj standard, similar sistemelor de vârf. Prin intermediul unui docking station poate opera cu până la patru monitoare simultan, fiind ideal pentru aplicaţii de design.

OPŢIUNI

Dacă vreţi să vă luaţi şi tabletă şi smartphone, dar nu aveţi buget, există soluţii

În cazul în care nu vă decideţi între un smartphone şi o tabletă, Samsung Galaxy S II este una dintre variante. Şi asta pentru că are un ecran uriaş pentru un smartphone, de 4,3 inci (11 cm), şi este suficient de puternic pentru a rula rapid orice aplicaţie. Telefonul, disponibil pe piaţă la un preţ de circa 1.600 de lei, are o greutate de 116 grame şi procesor dual-core de 1.2 GHz. Evident, cine vrea să-și cumpere cel mai mare smartphone existent pe piață la ora actuală, are varianta unui Samsung Note N7000, care costă în jur de 2.400 de lei, și are un ecran de 5,3 inci (13,4 cm). Procesorul dual-core ARM Cortex-A9 la 1,4 GHZ și un RAM de 1GB ar trebui să asigure o funcționare eficientă a dispozitivului.

Fanii Samsung aşteaptă cu nerăbdare luna aprilie, când va fi lansat Samsung Galaxy S III. Se presupune că acesta va fi prezentat la evenimentul Mobile World Congress 2012 (MWC) şi va fi disponibil în magazine din luna aprilie, la fix un an de la lansarea Samsung Galaxy S II. Samsung Galaxy S III va avea un ecran cu rezoluţie HD, o cameră foto de 12 megapixeli, un procesor quad-core de 1.5-1.6 GHz şi va rula sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich, anunţă Capital.ro.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Bt_DVh48bXs?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

MWC 2012 (27 februarie - 1 martie) este cel mai mare târg de telefonie mobilă şi are loc anual în Barcelona.

iPad 3, aşteptat cu sufletul la gură de fanii Apple

Utilizatorii aşteaptă cu nerăbdare lansarea în acest an a iPad 3, cea mai nouă tabletă de internet de la Apple. Aceasta va avea un ecran HD, un procesor mai rapid (quad-core) şi conexiune la internet de generaţie următoare (LTE), potrivit Bloomberg. Fabricile Apple din Asia au început deja să producă iPad 3 în ianuarie şi vor să ajungă la capacitate maximă în februarie.

Noua tabletă va folosi internet prin reţele LTE. Apple va introduce tehnologia LTE mai întâi pe iPad deoarece, spre deosebire de iPhone, are o baterie mai mare şi va suporta mai bine cerinţele acestei noi tehnologii, conform uneia dintre surse.

iPad 3 va avea, de asemenea, un ecran HD cu mai mulţi pixeli decât au chiar unele televizoare HD în prezent. Natalie Kerris, purtător de cuvânt al Apple, a declarat ca nu comentează însă aceste zvonuri şi speculaţii. iPad 3 este asamblat de Foxconn Technology, principalul partener al Apple pe partea de producţie, contractele cu compania fondată de Steve Jobs generând 22% din afacerile Foxconn. Cumpărătorii care oscilează între un e-reader şi o tabletă pot alege un Amazon Kindle Fire.

Cu un ecran de 7 inci, aparatul permite atât citirea cărţilor cât şi vizualizarea de filme şi poze, navigarea pe internet şi shopping. Mai ales că este lansat de cel mai mare retailer online din lume, Amazon, de unde utilizatorii pot achiziţiona peste 100.000 de filme şi cărţi. Preţul în România este de circa 1.100 lei la retailerii online.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/8_eBg1-XWtY?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/eYL6qIwg9u0?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

OFERTE

Sisteme mobile cu un raport calitate-preţ atractiv

Dacă în trecut sistemele mobile erau o prezenţă mai degrabă rară, iar preţurile erau mari, situaţia s-a schimbat datorită avansului tehnologic. Aceste sisteme au început să fie disponibile pe piaţă în număr tot mai mare şi la preţuri tot mai mici.

Producătorul autohton Evolio a lansat de curând o tabletă de 7 inch cu sistem de operare Android şi procesor Cortex A8 de 1 Ghz la un preţ de aproape 600 de lei. EvoTab 2 are o memorie de stocare de 8 GB şi 512 MB memorie RAM.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/vDPIwXPv8r0?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Cei care vor un laptop cu ajutorul căruia să navigheze pe internet şi cu o placă video suficient de puternică astfel încât să privească un film la televizor fără să cheltuiască o avere au varianta unui Acer Aspire 5349 cu procesor Intel Celeron Dual- Core B800 la 1.50GHz, 2GB RAM, HDD de 500GB la 5.400 RPM, ecran de 15.6 inci şi placă video integrată Intel HD Graphics. Preţul este de circa 1.300 de lei.

Cine vrea alt brand poate alege Asus X54C, cu aceleaşi caracteristici, cu un preţ asemănător.

Cine vrea un sistem cu o placă video performantă poate alege un Asus X54HR, care are o placă video dedicată de ultimă generaţie, Radeon HD 7470, cu o memorie de 1GB. Procesorul este Intel Pentium B950 cu frecvenţa de 2.10GHz, 4GB RAM, HDD 500GB şi costă în jur de 1.740 lei.

ASUS. Transformer TF101 poate avea o tastatură cu ajutorul căreia se pot scrie mult mai ușor textele FOTO: COMPANIA

IPAD 3. Urmașul lui iPad2 va fi lansat în acest an FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

AMAZON. Kindle Fire este lansată de renumitul retailer FOTO: COMPANIA

SONY. Vaio Z este laptopul flexibil și performant care costă 12.000 lei FOTO: COMPANIA

ACER. S5 promite să fie o ofertă interesantă în această primăvară FOTO: COMPANIA

Citiţi şi:

  • Ce aduce anul 2012 în materie de gadgeturi
  • Cele mai "hot" gagdeturi de pe piaţă