Ce a făcut pandemia din oameni! Mii de euro pentru un zbor spre nicăieri. Cum e posibil

Ce a făcut pandemia din oameni! Mii de euro pentru un zbor spre nicăieri. Cum e posibil

Compania aeriană Qantas a vândut joi în numai 10 minute toate locurile pentru un „zbor către nicăieri”, care pe 10 octombrie va survola unele dintre principalele atracţii turistice ale Australiei, o modalitate prin care această companie încearcă să compenseze din pierderea veniturilor provocată de restricţiile de călătorie în contextul pandemiei de COVID-19.

Acest zbor, care va fi efectuat cu un avion Boeing 787 ce va decola de la Sydney, va survola muntele de granit roşu Uluru, insulele Whitsundays şi Marea Barieră de Corali, avionul urmând să aterizeze tot la Sydney după şapte ore de călătorie.

Biletele, cu preţuri cuprinse între 572 şi 2.754 de dolari (486 - 2.341 de euro), s-au vândut în zece minute, acest zbor fiind „probabil cel mai rapid vândut în istoria Qantas”, potrivit unui reprezentant al companiei.

Aceasta a decis de asemenea să reia din luna noiembrie zborurile de agrement de 12 ore deasupra Antarcticii, efectuate tot cu avioane Boeing 787.

În urma restrângerii activităţii din cauza restricţiilor antiepidemice, compania Qantas a anunţat în luna iunie reducerea a circa 6.000 de posturi în cadrul unui program de restructurare. Alte 2.500 de posturi ar putea fi diminuate în urma externalizării serviciilor la sol.

Printre alte modalităţi de creştere a încasărilor, Qantas a scos la vânzare obiectele care în mod normal sunt făcute cadou pasagerilor de la clasa business, inclusiv 10.000 de seturi de pijamale, care s-au vândut în câteva ore. De asemenea, doritorii pot să achiziţioneze, pentru 25 de dolari, pachetele de cadouri oferite pasagerilor de la clasa business, care conţin cremă de mâini, pliculeţe de ceai, biscuiţi cu ciocolată şi alune, printre altele.

Criză fără precedent în aviație!

Următoarele şase până la 12 luni vor fi critice pentru companiile aeriene de transport şi producţie de aeronave, pentru a-şi pregăti recuperarea după criza generată de pandemia COVID-19, care a dus la cea mai mare contracţie din istoria acestui sector, potrivit unui raport global al PwC.

„Industria aerospaţială a cunoscut o expansiune puternică în ultimii zece ani care, pe segmentul comercial, s-a datorat în mare măsură avântului companiilor aeriene low-cost care au contribuit la creşterea accelerată a cererii de zboruri. Chiar dacă este devreme pentru o evaluare completă a impactului pandemiei, devine cert că tocmai operatorii din acest segment au cel mai mare risc de lichiditate în următoarele 6 – 12 luni”, se arată în raport.

Impactul va fi resimţit atât de industria aerospaţială, cât şi de alte industrii a căror evoluţie depinde de călătorii. Totuşi, riscul poate fi atenuat de avantajul pe care s-a fundamentat creşterea, acela de a opera curse scurte şi care, în actualul context, rămâne important pentru că reduce expunerea pasagerilor la infecţie.

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) estimează că veniturile globale ale companiilor aeriene vor scădea la aproximativ jumătate în 2020, la 419 miliarde de dolari, iar industria în ansamblu va suferi pierderi de peste 84 miliarde dolari. IATA a prevăzut, de asemenea, că veniturile pe kilometri parcurşi de pasageri (RPK) pentru cursele interne nu vor reveni la nivelurile din 2019 decât în 2022, iar RPK pentru cursele internaţionale abia în 2024.

Ne puteți urmări și pe Google News