Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat luni la Parlament că a dispus un control în cazul pacientei care a decedat la Braşov, după ce a fost externată de la Spitalul Tractorul în papuci şi pijama.
„Am aflat despre acest caz, am dispus control. Investigăm care au fost conduita şi atitudinea terapeutică, de ce s-a ajuns în situaţia aceasta şi, dacă există vreo greşeală pe care a făcut-o medicul curant, că înţeleg că dânsul a monitorizat şi a autorizat plecarea pacientei din spital, evident că va răspunde”, a spus Bănicioiu.
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov desfăşoară şi ea o anchetă, după ce o bătrână de 82 de ani care a fost internată la Spitalul Tractorul a fost lăsată de medicul de gardă să părăsească spitalul în papuci şi pijama, fiind găsită după o zi moartă de frig pe un câmp de la marginea oraşului.
Ioana Caloian, în vârstă de 82 de ani, a fost adusă cu Ambulanţa sâmbătă la ora 6,00, la Spitalul Tractorul, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru a i se face o serie de investigaţii la secţia Urologie. În timp ce fiica bătrânei a plecat din spital pentru a-i aduce nişte haine, medicul de gardă a lăsat-o să plece sub semnătură, o oră mai târziu, cu toate că femeia se afla în pijama şi papuci de casă. Când fiica s-a întors la spital a aflat cu surprindere că bătrâna, care avea tulburări de memorie şi nu ştia adresa familiei, a fost externată.
Familia a început căutările fiind anunţată poliţia, iar o fotografie cu semnalmentele bătrânei a fost postată pe Facebook. „Trupul bătrânei pe care nu erau semne de violenţă a fost găsit duminică, în jurul orei 17,30, pe un câmp de la marginea Braşovului. Cel mai probabil femeia a murit de frig. Avem şi confirmarea rezultatelor preliminare de la Serviciul de Medicină Legală Braşov, conform cărora bătrâna a decedat din cauza hipotermiei”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi.
Sursa citată a mai afirmat că poliţia face cercetări cu privire la împrejurările care au dus la părăsirea spitalului de către bătrâna de 82 de ani. Cercetările se fac prin Parchet, sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă