Ce a căutat olteanul la Hollywood

S-a născut în Craiova. A urmat Belle-Arte la Bucureşti şi Paris, rămânând în Franţa vreme de peste un deceniu (1918-1929).

În 1929, a fost invitat în America pentru o expoziţie personală, stabilindu-se, ulterior, în California, unde şi-a făcut rapid o faimă în lumea colecţionarilor de artă.

În America, Jean Negulescu a făcut carieră, nu numai ca pictor, ci şi ca regizor şi actor.

A debutat sub egida studiourilor Paramount, fiind angajat mai târziu la "Warner Brothers", iar între 1948 şi 1970 a lucrat pentru celebra firmă "20th Century Fox", colaborând cu toate marile vedete americane şi europene.

Masca lui Dimitrios

"The Mask of Dimitrios" este un film noir al regizorului Jean Negulescu (1900-1993).

Pelicula a fost lansată în 1944. Scenariul, semnat de Frank Gruber, a fost inspirat de cartea omonimă a scriitorului englez Eric Clifford Ambler (1909-1998), apărută în 1939, cunoscută şi sub titlul "Un sicriu pentru Dimitrios" ("A Coffin for Dimitrios").

Din distribuţie fac parte Sydney Greenstreet, Faye Emerson şi Peter Lorre, potrivit imdb.com. Rolul principal i-a revenit lui Zachary Scott, primul de la semnarea contractului acestuia cu Warner Bros. Pictures.

Firul narativ începe cu vizita pe care autorul olandez de romane poliţiste Cornelius Leyden o face la Istanbul, în 1938. Aici este abordat de Colonelul Haki, cititor împătimit al cărţilor semnate de olandez. Haki îi atrage atenţia acestuia din urmă asupra unui personaj cu totul ieşit din comun: Dimitrios Makropoulos, al cărui cadavru tocmai fusese descoperit pe o plajă.

Leyden devine cu adevărat fascinat de cele auzite şi este hotărât să afle mai multe despre trecutul misteriosului personaj.

Începe, astfel, o călătorie prin diverse ţări europene, unde foştii asociaţi ai răposatului îi povestesc lucruri aproape incredibile despre inteligenţa, versatilitatea dar şi lipsa de scrupule ale lui Dimitrios. În tot acest timp, lucruri inexplicabile i se întâmplă scriitorului olandez, de exemplu camera de hotel îi este scotocită de persoane neidentificate.

Pe parcurs, firul deducţiei îl conduce pe olandez la concluzia că Dimitrios era implicat în afaceri care presupuneau traficul cu secrete de stat, şantaje la nivel înalt, obţinerea în condiţii dubioase ale unor contracte de proprietate asupra unor mari bogăţii naturale şi altele.

Şocul cel mai mare abia de aici urmează, când nici măcar moartea controversatului personaj nu mai pare veridică.

Născut pe 13 martie 1900, Jean Negulesco a murit în urma unui atac cardiac la 18 iulie 1993 în Marbella (Spania).

Foto: Jean Negulescu și Marilyn Monroe au avut o idilă când au lucrat împreună la filmul „Cum să te măriți cu un milionar”

Citește mai MULT pe Evenimentul Istoric