Creşterea TVA a dus la scăderea cu 10% a vânzărilor în primele două săptămâni ale lunii iulie, iar evaziunea fiscală se apropie de 80%, spun reprezentaţii patronatelor din agricultură.
"Vânzările au scăzut rapid cu 10%, iar în curând vom ajunge la o scădere de 15%-20%. În plus, evaziunea fiscală a depăşit 70% şi se apropie de 80%. În felul acesta majorarea TVA nu ajută nimănui, face numai rău şi nici nu aduce încasări la bugetul de stat", a spus Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN, în cadrul unui seminar despre agricultură, la care a participat şi ministrul de resort, Mihai Dumitru.
Nu se mai oferă bon fiscal
Un alt efect imediat al majorării TVA de la 19% la 24% sesizat de cei din domeniul agricol este că micile magazine au început să se aprovizioneze de pe piaţa neagră şi să refuze să dea bonuri fiscale pentru marfa comercializată.
"Niciun magazin de proximitate nu mai oferă bon fiscal. Altfel nu fac faţă majorării de TVA. De unde au materie primă? Bănuiesc că tot de pe piaţa neagră. Credeam că dacă intrăm în Comunitatea Europeană dispare piaţa neagră. N-a fost aşa. În schimb am preluat-o şi pe-a lor. La noi lipsa de fiscalitate este gravă, mii de firme se înfiinţează şi apoi dispar în funcţie de sezon", a declarat preşedintele Romalimenta, Sorin Minea.
La rândul său, Mihai Lungu, şeful Cooperativei Muntenia, a spus că dacă evaziunea nu va fi stopată toate subvenţiile vor fi inutile.
"Cu evaziunea se poate termina într-o lună, dacă se vrea. Noi avem 70%-80% evaziune faţă de 2%-3% cât au alte ţări europene", a adăugat Lungu.
CRITICI Viorel Matei: Am ajuns cobaii Europei
Producătorii şi procesatorii din domeniul agricol prezenţi la seminar i-au reproşat ministrului agriculturii că nu îi ascultă şi i-au acuzat pe reprezentanţii guvernului că sunt responsabili de situaţia dezastruoasă din agricultură. Principalele probleme ale fermierilor sunt legate de evaziunea fiscală în creştere, cuantumul mic al subvenţiilor acordate şi accesul dificil la creditele bancare. "Domnule ministru, dumneavoastră nu doriţi să faceţi agricultură. Noi nu suntem agricultori europeni, ci cobaii Europei. Se spune că avem fonduri europene, dar nu pot fi atrase. De ce? Ni se spune că nu sunt proiecte bune. Nu e adevărat, sunt o serie de proiecte foarte bune", a spus Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor din Agricultură. Potrivit lui, în România nu sunt credite pentru investiţii şi dezvoltare rurală cu dobândă până la 6%, cum există în toate statele UE. Sistemul bancar de la noi practică dobânzi de 18%.