Naționala Suediei a fost învinsă de Belgia, scor 0-1, într-o partidă din Grupa E, și a fost eliminată de la Euro. Mai departe vor merge irlandezii, care au învins Italia, scor 1-0.
Suedia pierdut confruntarea cu Belgia, jucată, miercuri, la Nisa, scor 0-1. Golul „dracilor roșii” i-a aparținut lui Radja Nainggolan, în minutul 84. După acest eșec, naționala lui Zlatan Ibrahimovici a fost eliminată. În ultimul moment a câștigat Irlanda biletele pentru „optimi”. „Alb-verzii” s-au impus la Lille, în jocul cu Italia, scor 1-0, datorită lui Robbie Brady, care a punctat în minutul 85. Clasamentul grupei E arată astfel: 1. Belgia 6p, 2. Italia 6p, 3. Irlanda 4p, 4. Suedia 1p.
Echipele calificate în „optimi” sunt: Franța, Elveția, Țara Galilor, Anglia, Slovacia, Polonia, Germania, Irlanda de Nord, Croația, Spania, Belgia, Italia, Irlanda, Ungaria, Islanda și Portugalia.
Iată programul „optimilor”:
Sâmbătă, 25 iunie: Elveția - Polonia, ora 16:00 Țara Galilor - Irlanda de Nord, ora 19:00 Croația - Portugalia, ora 22:00
Duminică, 26 iunie: Franța - Irlanda, ora 16:00 Germania - Slovacia, ora 19:00 Ungaria - Belgia, ora 22:00
Luni, 27 iunie: Italia - Spania, ora 19:00 Anglia - Islanda, ora 22:00