Italia a învins Spania, luni, pe „Stade de France”, scor 2-0, într-o partidă din „optimile” Campionatului European. „Squadra Azzurra” va întâlni Germania în sferturile de finală.
Italia a dat o mare lovitură, luni, în „optimile” CampionatuluI European, după ce s-a impus în fața Spaniei, scor 2-0. Oamenii lui Antonio Conte au dominat copios în prima repriză, și-au creat câteva ocazii foarte bune de a marca și au punctat o dată, în minutul 33, prin Giorgio Chiellini. Ibericii au echilibrat disputa, în parte a doua, dar nu au putut fructifica nicio oportunitate avută la poarta lui Gigi Buffon, cea mai mare fiind ratată de Gerard Pique, în minutul 90. În ultimele zeci de secunde (90+1), pe contraatac, Graziano Pelle a stabilit scorul final. Italia merge mai departe și va juca în „sferturi”, contra Germaniei. Naționala din „Cizmă” și-a luat astfel revanșa după ce Spania a umilit-o în 2012, în finala Campionatului European, scor 0-4. Spania a dominat fotbalul ultimilor ani și a câștigat CE în 2008 și 2012, dar și CM din 2010.