Germania s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele Campionatului European, după o victorie dramatică, obținută în fața Italiei, scor 1-1 și 6-5, la finalul executării loviturilor de departajare.
Germania a învins Italia, sâmbătă, în sferturile de finală ale Campionatului European, scor 1-1 și 6-5 după loviturile de departajare, și va lupta pentru calificarea în finală, cu învingătoarea partidei dintre Franța și Islanda, ce va avea loc, duminică, de la ora 22.00, pe „Stade de France”. Nemții și italienii au dezamăgit în prima repriză a partidei de la Bordeaux, pentru că au fost preocupați doar de organizarea defensivă. În partea a doua, campionii mondiali au deschis scorul prin Mesut Ozil (65), iar italienii au egalat după ce Leonardo Bonucci a tranformat o lovitură de la 11 metri, acordată după un henț stupid făcut de Jerome Boateng. În prelungiri nu s-a mai marcat, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare, unde s-au ratat nu mai puțin de 7 penalty-uri din 18 executate.
Pentru nemți au înscris Kroos, Draxler, Hummels, Kimmich, Boateng și Hector, și au ratat Muller, Ozil și Schweinsteiger, iar pentru italieni au punctat Insigne, Barzagli, Giaccherini, Parolo și De Sciglio și au ratat Zaza, Pelle, Bonucci și Darmian.