Curtea Constituțională a României (CCR) decide astăzi asupra validării primului tur al alegerilor prezidențiale și a celor doi candidați care vor participa la al doilea scrutin. Ieri, CCR a primit procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării din 2 noiembrie, documentele fiind verificate de judecătorii Curții, care vineri se vor pronunța în cazul validării primului tur. Curtea a respins miercuri și joi 24 de cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale.
Potrivit prevederilor legale, procesul-verbal pentru fiecare tur de scrutin, împreună cu procesele-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare, se înaintează cu pază înarmată la Curtea Constituțională, în termen de 24 de ore de la înregistrarea ultimului dosar.
În ce caz sunt anulate alegerile
CCR poate anula alegerile dacă votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
Actul normativ stabilește că judecătorii Curții validează rezultatul fiecărui tur de scrutin, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media și în Monitorul Oficial al României, Partea I.