Astăzi, Camera de Comerţ şi Industrie a României a găzduit Seminarul de afaceri România – Macedonia. Cele două țări pot identifica noi oportunităţi de investiţii bilaterale, este premisa de la care a pornit întâlnirea, seminarul fiind și o cale de dialog între agenţii economici din ţara noastră și delegaţia macedoneană.
Delegația României a fost reprezentată de Aurelian Gogulescu, vicepreședinte la nivel de reprezentare al Camerei de Comerț și Industrie România și Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Prahova, iar la eveniment a fost prezent și Ministrului pentru Investițiile Străine macedonean
„În Macedonia există acum multe lucrări în curs de organizare pentru care se fac licitaţii, mai ales în domeniul gazelor. Mai precis, e vorba de construcţia unor conducte de gaze în sudul Macedoniei, lucrări care pot fi extrem de interesante şi pentru România”, a subliniat Aurelian Gogulescu.
Goran Mickovski, Ministrul pentru Investițiile Străine din Republica Macedonia a prezentat căile de acces către investiţii în Macedonia şi a facilităţilor de care ar putea beneficia antreprenorii interesaţi să-şi extindă afacerile în regiune.
„Macedonia are o economie stabilă care în ultimii ani a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri din Europa, de 3,2%”, a amintit Goran Mickovski, subliniind totodată faptul că „deşi Macedonia nu este încă ţară membră în Uniunea Europeană, acest fapt nu împiedică companiile să dezvolte schimburi comerciale. Raportul de Stabilizare cu UE permite Macedoniei să aibă acces liber, fără taxe către piaţa Reprezentanţii mediului afaceri din România, firme cu experienţă materializată în ani de activitate, au manifestat un real interes pentru dezvoltarea afacerilor către Macedonia.
La eveniment au mai participat E.S. Ambasadorul Republicii Macedonia în România, Pande Lazarevski, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ din Republica Macedonia şi reprezentanţi ai mai multor companii de renume pentru mediul de afaceri din ţara noastră.