CCIR: RNP ar trebui să liciteze toate cantitățile din stoc, odată . Altfel, lemnul se strică

Producătorii români de lemn se plâng de faptul că trebuie să cumpere materie primă scumpă, existând astfel pericolul de a da faliment. Ei cer Romsilva să elaboreze cât mai repede procedura licitației pe puncte, care le-ar da acces la o cantitate mai mare de masă lemnoasă, la prețuri accesibile.

În prezent, Romsilva poate vinde maximum 20% din cantitatea de lemn tăiată, ca lemn fasonat.

„Din cota RNP de lemn fasonat, există obligația de a livra către producătorii de mobilă și către cei care utilizează lemn de foc. RNP are obligația să ofere masă lemnoasă fasonată în proporție de 15% din masa de lemn tăiată”, a declarat Ion Codruţ Bîlea, Director, Departamentul Fond Forestier, Regia Naţională a Pădurilor, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Romexpo.

Circa 9,4 milioane de metri cubi vor ajunge pe piața lemnului, a mai spus Bîlea.

Dacă pentru aceste cantități, producătorii români au drept de preemțiune la cumpărare, nu același lucru se întâmplă cu celelalte licitații pentru masă lemnoasă.

Astfel, Mihai Apopii, Vicepreşedinte CCIR la nivel de reprezentare, Preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, a atras atenția asupra felului în care marii producători de mobilă din străinătate scot din joc jucătorii locali, prin ofertele pe care le fac la licitație.

„Din păcate, prețul de preempțiune nu funcționează la licitație. Recent, la o licitație, s-a oferit 358 de lei pe mc de brad. Practică prețuri din acestea ridicate până ne scot pe toți din joc”, a spus Apopii.

Acesta a mai sugerat RNP să scoată la licitație toate cantitățile pe care le are la  dispoziție, odată, deoarece dacă este ținut pe stoc, lemnul se degradează.

„Să dea drumul la toate cantitățile, nu să vândă lemnul după 4-5 luni, când s-a degradat”, a spus Apopii.