CCIR, alături de OPIAR și INCAS, organizator al semicentenarului primului avion de luptă cu reacție românesc

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială ”Elie Carafoli” (INCAS), organizează, în data de 31 octombrie a.c., evenimentul aniversar „50 de ani de la primul zbor al IAR-93 Vultur”.

CCIR, implicată în semicentenarul primului avion de luptă cu reacție românesc

Avionul IAR-93 Vultur, avion de luptă cu reacție, proiectat, realizat la nivel de prototip, fabricat la nivel de serie și introdus în dotarea Aviației Militare Române, a reprezentat o premieră pentru industria aeronautică din România, constituindu-se practic în piatra de temelie care a stat la dezvoltarea acestui sector economic.

„Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esențial al economiei românești, înglobând un capital uman înalt calificat, care a generat de-a lungul timpului idei inovatoare și tehnologii de vârf în acest domeniu.

CCIR a sprijinit în ultimii ani efortul de dezvoltare a acestei industrii, cu un mare potențial economic care ar putea ajuta, pe termen lung, la reducerea deficitului comercial pe care țara noastră îl înregistrează anual.

CCIR, alături de OPIAR și INCAS

Pentru că am amintit de o industrie de vârf, cu valoare adăugată mare, avem acest exemplu al unei aeronave realizate acum 50 de ani prin integrarea perfectă a mai multor unități de cercetare și producție din România.

CCIR va rămâne același partener de încredere în dezvoltarea acestui sector economic și, prin mijloacele de care dispunem, vom promova companiile românești din domeniul aeronautic pentru internaționalizarea activităților pe care acestea le desfășoară”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„Suntem foarte bucuroși că avem ocazia să serbăm semicentenarul primului avion militar cu reacție românesc, IAR-93 Vultur, alături de Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS), Statul Major al Forțelor Aeriene (SMFA), Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), Muzeul Național al Aviației Române și Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA).

Ce a fost avionul IAR 93 Vultur

Primul zborul al prototipului avionului de lupta IAR 93 Vultur a avut loc la 31 octombrie 1974 pe aeroportul din Bacău, avându-l la manșă pe pilotul de încercare Stănica Gheorghe.

Prototipul românesc a fost proiectat la INCREST (INCAS astazi), integrat la Întreprinderea de Avioane din Bacău (AEROSTAR), cu elemente structurale produse la întreprinderile de aviație IRMA (ROMAERO) și ICA Brașov (IAR), ulterior producția de serie fiind realizată la Întreprinderea de Avioane Craiova.

Acest avion a însemnat cea mai mare realizare a industriei românești de aviație până la acea vreme, un număr total de 86 de exemplare fiind fabricate in perioada 1975 – 1992 si intrate in inzestrarea MApN.

Cu ocazia acestui moment aniversar a celor care au făcut posibilă producerea acestei aeronave, dorim să lansăm și un mesaj de deschidere totală pentru colaborări internaționale și dezvoltare de proiecte comune, industria aeronautică din România putând oferi, azi, calitate înaltă și tehnologie de vârf”, a declarat președintele OPIAR, dl Mihail Toncea.