CCA ii lasa pe arbitri fara semnal!

Dupa prestatiile lamentabile ale "fluierasilor" in prima etapa din sezo-nul de primavara, Comisia Centrala a Arbitrilor (CCA) s-a hotarat sa ia taurul de coarne.

Inca odata insa, Gheorghe Constantin, presedintele CCA, n-a reusit decat sa starneasca rasul. El a anuntat ca membrii brigazilor de arbitri vor trebui sa inchida tele-foanele mobile si sa le predea ob-servatorilor delegati de FRF cu doua ore inainte de inceperea meciurilor, aparatele urmand sa li se restituie dupa incheierea partidelor.

Masura va intra in vigoare incepand cu etapa a 21-a pentru brigazile delegate la meciurile din Liga I si din etapa a 18-a pentru Liga a II-a si Liga a III-a. "Persoanele care vor incalca aceasta dispozitie vor fi sanctionate drastic", suna comunicatul dat de sefii CCA, fermi convinsi ca blaturile se "coc" doar cu doua ore inainte de startul partidei.

Primele victime ale scandalurilor din etapa trecuta sunt centralul Ma-rian Salomir si asistentul Sebastian Gheorghe, care au fost retinuti de la delegari. "In urma prestatiei lor, scu-zele sunt inutile. Prin greselile lor au deranjat si au suparat cluburile, iar pe noi si mai mult", a declarat Gheorghe Constantin.

Salomir este acuzat ca l-a eliminat gresit pe fundasul Epaminonda Nicu (Unirea Urziceni), in minutul 5 al partidei pe care echipa antrenata de Dan Petrescu a pierdut-o vineri, in deplasare, scor 2-3, cu Otelul Galati.

Asistentul Sebastian Gheorghe a semnalizat eronat o pozitie de ofsaid la atacantul stelist Victoras Iacob, in partida pe care "ros-albastrii" au incheiat-o la egalitate, scor 0-0, la Oradea, cu UTA.