Aflată pentru prima oară în România, regina disco a anilor ‘80 îşi aminteşte gloria trecută, declarându-se pregătită pentru la fel de mult succes în viitor.
C.C. Catch, regina muzicii disco a anilor ”80 a concertat, sâmbătă seara, pentru prima oară în Bucureşti. Evenimentul a reunit la Sala Palatului oameni de toate vârstele, din toate generaţiile, care au dansat şi au aplaudat hiturile care încingeau ringurile de dans cu 20 de ani în urmă. Într-un interviu acordat ziarului „Evenimentul zilei” imediat după concert, cântăreaţa a povestit despre perioada sa de glorie, dar şi despre următoarele sale proiecte. EVZ Unii ar spune că gloria ta a apus... C.C. Catch: Pentru mine viaţa abia acum începe. Odată cu noul album, la care lucrez şi care va fi gata în curând, vine o nouă perioadă în viaţa mea, este un nou început... Mai ales că lumea pare interesată acum de perioada disco... Cei mai renumiţi DJ din lume îţi remixează muzica, iar piesele tale răsună cele mai mari cluburi din lume, mai ales în Europa... Este un lucru extraordinar, care mă bucură enorm. Stilurile muzicale se schimbă mult, iar faptul că acum încă se ascultă muzica din trecut, faptul că mi-am păstrat fanii de atunci, la care am adăugat copii şi oameni tineri, mi se pare fantastic. Este reconfortant să ştii că ai un public tânăr care ascultă muzica din trecut. Este un semn bun... Cum îţi aminteşti nebunia anilor '80? În acea perioadă totul era ca o mare petrecere, eram tot timpul pe drumuri, prin turnee, întâlneam tot felul de oameni, de artişti. Era o perioadă plină de veselie, foarte antrenantă. Muzica se schimbă, perioadele la fel. Traversăm acum o altă epocă a muzicii, în care sunt descoperite alte talente, dar atunci lucrurile nu erau cu adevărat o industrie. Totul era ca o mare petrecere. La acea vreme nu eram conştientă de succesul meu, pentru că eram tot timpul pe drumuri şi nu prea aveam timp să înţeleg exact ce mi se întamplă. Era mai mult ca un vis pentru mine. Călătoream foarte mult şi când vedeam câtă lume îmi apreciază muzica eram extaziată. Eşti discretă cu viaţa personală...Eşti creaţia compozitorului Dieter Bohlen...A fost vreodată vorba de mai mult decât o relaţie profesională între voi doi? Niciodată. Şi nu sunt creaţia lui Bohlen. În plus, nu ne-am înţeles niciodată atât de bine pe cât s-a crezut, pentru că eu, câteodată, spun exact ceea ce gândesc, iar el nu prea accepta atunci lucrul acesta. De aceea existau de multe ori divergenţe grave între noi. El era emreu înconjurat de multe lume, de mulţi artişti, şi era obişnuit ca toate lucrurile să fie făcute în stilul său. Oamenii obişnuiau să îi spună exact ceea ce el voia să audă. Iar eu nu eram aşa...
Acesta a fost unul dintre motivele încetării colaborării cu el? Unul dintre motivele încetării colaborării a fost faptul ca voiam să mă implic mai mult în muzică, să scriu versurile în aşa fel încât să transmit exact mesajul meu. Muzica este foarte importantă pentru mine iar el avea o idee fixa că muzica trebuie să fie facută în felul lui şi nu accepta nici o sugestie din partea mea.... Aşa ai ajuns ca, în 1985, să te lansezi în cariera solo cu albumul „Here what I say” un album ”în stil propriu”.... Da, pentru că ştiam că am voce bună, dar aveam şi multe idei de versuri care să transmită exact mesajul meu. Practic, asta am încercat să fac, să spun cât mai multe lucruri prin intermediul muzicii. Eşti practicantă de yoga şi eşti căsătorită cu un profesor de yoga... Am fost căsătorită timp de cinci ani cu un profesor de yoga. Acum nu mai sunt. Am divorţat acum câţiva ani, însă am rămas în relaţii excelente cu fostul meu soţ. El s-a recăsătorit, locuieşte acum în America şi are o fetiţă de doi ani. Am păstrat o relaţie de prietenie foate strânsă şi acum, de câte ori avem ocazia, discutăm despre o mulţime de lucruri despre viaţă. Suntem prieteni buni. Nici nu mai practic yoga momentan. Am practicat multă vreme însă acum mi-este mai greu, pentru că sunt mereu pe drumuri şi nu mai am timp. De ce ai avut nevoie de această nouă filosofie de viaţă? Sunt spirituală, am o gândire spirituală de multă vreme. Întotdeauna am crezut că în viaţă există ceva mai mult decât se vede, ceva mai profund. Asta m-a condus şi m-a şi atras la fostul soţ, pentru că şi el este spiritual şi foarte profund - în acest fel eram pe aceeaşi lungime de undă. Am practicat meditaţii de yoga mult timp, acum meditez mai puţin, vremurile se mai schimbă. Te interesează în vreun fel politica? Toţi avem tendinţa să vorbim despre politică, dar nu sunt pasionată de asta. Cred totuşi că ar trebui să avem mai mulţi conducători ca Dalai Lama, mă număr printre cei cărora le place pacea. Ştiu că nu putem avea o lume perfectă, liniştită, dar cred că toată oamenii îşi doresc pace şi nu război. După părerea mea, cel mai bun exemplu de lider ar fi unul ca Dalai Lama. Cum ţi se pare România? Eşti pentru prima oară în aceasta ţară.... Nu am apucat să văd multe dar mi s-a spus că aveţi parcuri minunate. Am trecut pe lânga unul foarte frumos unde erau foarte mulţi oameni tineri. Cred că este foarte important să existe multă verdeaţa în oraşe pentru că natura este foarte importantă. Mi-a plăcut acest lucru.
Unde vei merge după ce vei pleca din România? Voi merge în Germania, pentru că mă mut în casă nouă şi sunt în plin război cu împachetări şi despachetări de bagaje şi toate lucrurile astea. Apoi voi pleca în Rusia pentru a termina înregistrările la noul meu album. Îmi poţi spune titlul noului album? Încă nu. Dar îţi pot spune că noul abum este despre dragoste, titlul transmite mesajul dragostei, al ideii de a fi îndragostit, de a iubi. Cred că dragostea este ceea ce contează până la urmă, este cel mai important lucru în viaţă. De cele mai multe ori uităm de ea, suntem foarte prinşi cu diverse lucruri zilnice şi uităm ceea ce este esenţial în viaţă şi anume dragostea. CONCERT
Aplauze la Bucureşti
”Bună seara tuturor. Sunt foarte fericită că sunt aici. Aşteptam cu nerăbdare acest concert” au fost cuvintele cu care cântăreaţa olandeză C.C.Catch şi-a început primul concert la Bucureşti. Îmbrăcată sport, dar „echipată” cu vocea de aur a anilor ‘80, regina muzicii disco a fost aplaudată îndelung de publicul format în mare parte din persoane mature, dar şi din tineri sau copii de 4-5 ani, veniţi cu părinţii lor.
Pe lângă faptul că au umplut până la refuz Sala Palatului, fanii artistei nu s-au oprit nicio secundă din cântat şi dansat alături de cea care acum două decenii le încânta auzul şi le ghida paşii de dans în discoteci. În momentul în care C.C. Catch a apărut pe scenă, mulţi dintre cei circa 4.000 de spectatori din sală s-au îmbulzit să prindă un loc mai în faţă pentru a o fotografia cu camere sau cu telefoane mobile.
Spectacolul a început în forţă, în aplauzele publicului, cu melodia „I can lose my heart tonight” şi a continuat cu ritmurile unor hituri precum "Jump in My Car", "Soul Survivor", "Heaven and Hell" sau "Backseat of Your Cadillac". De câte ori a avut ocazia, artista a mulţumit publicului pentru căldura cu care a fost primită. Concertul s-a încheiat, în apluzele frenetice ale publicului, cu un colaj de refrene ale melodiilor care i-au adus succesul internaţional.