Corpul de Control al Ministerului Transporturilor va face verificări amănunţite la TAROM.
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu a trimis Corpul de Control la TAROM pentru verificarea activității departamentului tehnic și derularea contractelor, potrivit CAPITAL.
Inspectorii de la Direcția Corpul de Control din cadrul MT, condusă de Ion Trocaru, verifică la TAROM activitatea serviciilor de întreținere aeronave, linie și componente. „De aproximativ o săptămână, cei trei angajați ai Corpului de Control au la dispoziție un birou în clădirea administrativă a companiei TAROM. Corpul de Control a cerut documente privind activitatea departamentului tehnic”, ne-au declarat surse autorizate din cadrul TAROM.
Angajații Corpului de Control al MT verifică și toate cheltuielile din acest an efectuate de conducerea TAROM. “Conducerea Ministerului Transporturilor a cerut Corpului de Control să verifice activitatea managerului Christian Heinzmann privind respectarea anumitor termene din planul de management”, au menționat sursele citate.
Sub bagheta lui Heinzmann, în ultimii doi ani, Tarom a înregistrat pierderi de 36 milioane de euro. Heinzmann este cetățean belgian și are o experiență de peste 25 de ani în industria aviatică, deținând, printre altele, funcția de președinte al Grupului Luxair, compania națională a Luxemburgului, unde a implementat cu succes o strategie de restructurare.