Cazul pacientei arse de la spitalul Floreasca, o femeie în vârstă de 66 de an care a murit în urma arsurii și a afecțiunilor inițiale, continuă să rețină atenția românilor. Subiectul a fost adus în discuție și în cadrul emisiunii ”Bună, România!” de la B1TV, moderată de Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu. Aici a intervenit, telefonic, și colega noastră de la EVZ, Sandra Sălăgean, care a urmărit cu atenție cazul și ecourile acestuia.
Deputatul USR care a ridicat problema tragediei, Emanuel Ungureanu, nu a putut fi contactat, deși el este principalul acuzator al medicului Beuran, chirurg care nici nu a participat la intervenția asupra pacientei. Mai mult, deputatul USR a depus o plângere penală împotriva vestitului chirurg Mircea Beuran, susținând că se încearcă să se mute întreaga responsabilitate pe umerii asistentelor care au fost în sala de operație. Mai mult, în plângere, el a solicitat procurorilor să cerceteze dacă personalul medical care a intervenit în cazul pacientei arse pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca a săvârşit infracţiunile de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals intelectual. Așadar, acuzațiile lui Ungureanu sunt dure și îl vizează în special pe Beuran.
În context, Sandra Sălăgean a explicat corect lipsa lui Mircea Beuran din sala de operații: ”Aceasta este medicina de urgență. Asupra pacientei trebuia să se intervină imediat, era o chestiune de minute, poate de secunde, nu mai era vreme să fie așteptat chirurgul Beuran. Echipa din sala de operație a încercat să salveze pacienta și nicidecum nu a avut în intenție să-i crească suferința!”. Jurnalista a mai precizat că ”familia pacientei nu a făcut nici o plângere, nici la Poliție, nici altundeva”.
USR are pe agendă distrugerea stâlpilor medicinei românești
Sandra Sălăgean a mai afirmat că este vizibil faptul că USR are ”o pe agendă obiectivul de a distruge stâlpii chirurgiei românești. Ea a mai spus că mari nume din domeniu au fost ”plimbate degeaba pe la DIICOT, în urma unor acuzații puerile” și că numele chirurgului Beuran a ”fost târât inutil în mocirlă” în tragedia de la Floreasca.
Deputatul Ungureanu a declarat nu de mult că „s-a încercat, cu certitudine, muşamalizarea acestei nenorociri. În primul rând, singura anchetă administrativă, din 22 decembrie, a fost cea declanşată de doctorul Neagoe, managerul Spitalului Floreasca. În mod ciudat, în acea zi, declaraţiile se iau doar de la personalul auxiliar şi mediu. Nu este audiat absolut niciun medic. În 27 decembrie, Ministerul Sănătăţii trimite un inspector al Inspecţiei Sanitare de Stat care nu audiază niciun medic care a fost în sala de operaţie, nu mai audiază pe nimeni, ci preia în raportul său declaraţiile date în data de 22 decembrie de personalul auxiliar. Tot terenul a fost şi este pregătit până astăzi să se dea vina pe asistente și pe infirmiere”.