Mi se pare că am trecut prea repede peste cazul/drama doctorului Vlad Marinescu, medicul ATI timișorean care s-a sinucis în zorii zilei de luni.

Am să repet, pe scurt, coordonatele cazului. În vârstă de 27 de ani, Vlad Marinescu era rezident în anul al III-lea la Spitalul Județean Timișoara. A lucrat și cu bolnavii de COVID, dar acum era la cazurile non-COVID. Vlad mărturisise colegilor că se simțea foarte obosit, epuizat. Luni dimineață, după ce ieșise din gardă, a fost găsit de mama sa în stare gravă. Medicii chemați la fața locului nu au putut să îl salveze.

Poliția face cercetări, dar se pare că singura ipoteză este că bărbatul s-a sinucis.

Imediat a fost dat publicității un studiu, un proiect-pilot de evaluare psihologică făcut la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Condițiile bănuiesc că sunt asemănătoare cu acelea prin care a trecut Vlad Marinescu, așa că i se pot aplica și lui concluziile psihologului Daniela Biriș, autoarea studiului: 56,37% din cei chestionați au un nivel mediu sau ridicat de burnout și 67,16% au un grad ridicat de stres.

Gestul la care a recurs Vlad Marinescu sugerează că și el se încadra în aceste afecțiuni. Mai mult, o altă cifră a studiului oferă și ea indicii despre starea tânărului: 37,80% dintre cei chestionați suferă de stări de anxietate.

În cazul unei astfel de combinații de afecțiuni, orice neîmplinire, cât de mică, pare un eșec major, orice supărare, trecătoare în condiții de viață normale, pare sfârșitul lumii.

Nu vreau să cad în patetismul frazelor cu eroii în alb sau al celor cu frontul de luptă cu inamicul nevăzut și letal, are cine să o facă.

Vreau doar să lămurim câteva aspecte despre acest caz, pentru a fi analizat mai bine de cei care vor să înțeleagă ce s-a întâmplat și poate chiar să găsească modalități de a preîntâmpina astfel de nenorociri.

Informațiile sunt că Vlad Marinescu s-a injectat cu o substanță folosită în munca de ATI. Nu s-a spus substanța, dar tind să cred că e vorba de un somnifer puternic. E genul de alegere făcută de mulți sinucigași, vezi cazurile cu ”pastilele de dormit”, pentru că e vorba de o ”moarte liniștitoare, fără dureri”. Procurarea substanței (poate chiar în ultima gardă în care a lucrat) demonstrează că și-a premeditat sinuciderea, nu a fost un gest spontan, pe fondul unei căderi psihice de moment. E greu de crezut că avea acasă asemenea produse, pentru că ele chiar nu pot fi folosite în afara spitalelor.

S-a spus apoi că el și-a injectat ca perfuzie substanța. Un mod foarte elaborat de sinucidere, nimic impulsiv, nimic lăsat în voia sorții.

Înainte de a duce la capăt un asemenea plan, tânărul nu a discutat cu nimeni despre ce are de gând?