Ginecologul de origine arabă care ar fi trebuit s-o asiste pe gravida care a avortat singură acum două săptămâni nu e vinovat că soţul a fost "moaşa" propriului copil, avortul trebuia să se desfăşoare "natural, fără intervenţia agresivă a medicului", iar femeia nu a fost singură în salon atunci când i s-a făcut rău. Acestea au fost concluziile anchetei interne din Maternitatea Giuleşti.
Teoretic, ancheta a luat sfârşit odată cu declaraţiile purtătorului de cuvânt al spitalului, ne-a declarat Marius Savu, şeful Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti (ASSMB). Acesta a solicitat conducerii spitalului ca până la sfârşitul săptămânii să îi trimită şi raportul scris al celor întâmplate. Însă se pare că poziţia medicilor din spital s-a nuanţat după anunţul iniţial.
"Doctorul Tarek ar fi trebuit să ceară ajutorul altor medici de gardă"
Soţul femeii care a fost nevoită să suporte scene de coşmar la Giuleşti, Iulian Ghimpeţeanu, susţine că, în timpul unei emisiuni TV la care a participat marţi, purtătorul de cuvânt al maternităţii a intervenit şi a avut o poziţie uşor "nuanţată".
"Medicul Cristescu a declarat că medicul Tarek ar fi fost, într-adevăr, vinovat că nu a solicitat ajutorul celorlalţi medici de gardă, iar asistentele ar fi fost în acel moment ocupate cu alte cazuri. De asemenea, purtătorul de cuvânt a declarat că va emite un nou comunicat de presă", a declarat Iulian Ghimpeţeanu. Purtătorul de cuvânt al maternităţii, Ciprian Cristescu, nu a putut fi însă contactat până la acest moment pentru a confirma aceste declaraţii şi pentru a oferi detalii.
Un lucru este însă sigur: "în acel salon în care a avortat femeia nu a existat un dispozitiv prin care pot fi alertaţi medicii şi asistentele, iar corpul respectiv e vechi şi nu este dotat cu camere de supraveghere şi nici nu este obligatoriu", a adăgat Marius Savu, şeful Administraţiei Spitalelor.
Medicul acuzat că a abondonat pacienta fiindcă religia nu-i permitea să asiste un avort, Tarek Abedou, nu este suspendat şi îşi desfăşoară activitatea normal în spital, pentru că "nici Colegiul Medicilor, nici conducerea spitalului nu a dispus acest lucru".
- DEZBATERE: Pot refuza medicii avortul din motive de conştiinţă?