Au trecut trei zile de la descoperirea îngrozitoare de lângă Ghimpaţi, judeţul Giurgiu. Femeia înghesuită în valiză şi apoi incendiată. Ancheta bate pasul pe loc. Deocamdată, au fost audiaţi trei martori.
Mai mult, ieri, din întâmplare, o echipă de jurnalişti a descoperit, nu departe de locul faptei, un obiect contondent. Întâmplător, acel obiect, un topor, nu are nicio legătură cu crima. Dar faptul că nu a fost descoperit de către anchetatorii care au periat zona, deşi, repet, se afla la doi paşi de locul incendierii, denotă superficialitatea şi neprofesionalismul cu care s-a pornit la anchetarea acestui caz.
Toporul ruginit, care ar trebui să taie nişte capete de anchetatori
În urmă cu un an de zile, în „Cazul Caracal”, aflam uluiţi că în prima zi de anchetă, la locul faptei, criminaliştii fumaseră, aruncaseră chiştoacele pe jos şi mâncaseră pizza, iar resturile le aruncaseră tot în câmpul infracţional. La început a părut asta o lipsă de profesionalism. Astăzi, când vedem cum se desfăşoară evenimentele în acest caz, cum se încearcă din răsputeri acreditarea ideii că Dincă este un monstru, un criminal în serie, un lup singuratic şi nu o verigă dintr-o reţea de traficanţi, s-ar putea ca ceea ce au făcut criminaliştii de la Olt la Dincă în curte să nu fi fost simplă prostie. Ci deteriorarea, cu bună ştiinţă, a unor probe esenţiale.
Acum, la mai bine de un an de atunci, se dovedeşte că poliţiştii nu au învăţat nimic din „Cazul Caracal”. Pentru că în „Cazul Giurgiu”, au comis-o din nou. După ce s-a încheiat cercetarea la faţa locului şi după ce şi-au ridicat tabăra şi au plecat fiecare acasă, că era week-end şi fuseseră deranjaţi, o echipă de jurnalişti care venise să transmită de la faţa locului, a descoperit luni, din întâmplare, un topor. Nu departe de locul unde s-a petrecut incendierea.
Desigur, acest topor nu are legătură cu crima. În afară că este ruginit, uitat sau pierdut de cineva pe acel câmp cu mult timp înainte, nimeni nu vine cu un cadavru înghesuit într-o valiză, opreşte maşina pe marginea drumului, scoate cadavrul din valiză, îi dă câteva topoare în cap, îl înghesuie din nou în valiză, ascunde toporul şi apoi incendiază totul. Acest scenariu este cu absolut fantezist.
Alta este însă problema. Anume faptul că anchetatorii care au periat zona, nu au găsit acel obiect. Aşa că acum, putem avea foarte bine suspiciunea că prin iarba de la faţa locului, să mai zacă vreun alt obiect, dar care, de data asta, să aibă legătură cu crima. Superficialitate? Prostie? Lipsă de profesionalism? Nici nu mai contează. Cert este că trebuie să răspundă cineva pentru această întâmplare.
Se acreditează din nou teorii fantasmagorice
Sunt destui cei care s-au grăbit să descopere similitudini cu „Cazul Caracal”. Un nou monstru. Un nou criminal în serie. Nici vorbă de aşa ceva. Un criminal în serie, îşi vânează victimele, fără ca acestea să îl cunoască. Cel mai concludent caz este cel al lui Râmaru. Care alegea victima, de regulă din rândul ospătăriţelor blonde, o urmărea o vreme pentru a-i cunoaşte obiceiurile, după care o ataca. Victima însă, nu-l cunoştea. Râmaru nu făcea parte din anturajul ei.
Pe când în „Cazul Giurgiu” este exact pe dos. Incendierea în grabă a cadavrului, faptul că victima a fost dezbrăcată şi nu avea nici un fel de bijuterie, adică agresorul a avut grijă să înlăture orice element de identificare, dovedeşte că asasinul este din cercul de cunoscuţi ai victimei. Identificarea ei va duce repede la identificarea celui care a ucis-o.
Şi mai este o deosebire esenţială între „Caracal” şi „Giurgiu”. Dincă nu avea interesul să-şi omoare victimele. El le răpea pentru a le trafica. Pentru a câştiga bani de pe urma lor. Altfel, de ce tot acel scenariu cu telefoanele de liniştire date familiilor fetelor răpite? În „Cazul Giurgiu”, este vorba despre o crimă cu premeditare. Agresorul a vrut să-şi omoare victima. Ba, mai mult, s-a pregătit şi cu un recipient cu combustibil, pentru a o incendia, premeditând inclusiv întârzierea identificării celei ucise.
S-a mai acreditat ideea unui conflict spontan. O crimă domestică, probabil pe fond de gelozie. Iarăşi o teorie falsă. Dacă între doi soţi ar fi izbucnit un conflict spontan, atacatorul, după ce şi-a lovit victima şi a ucis-o, nu îi mai lega mâinile cu sârmă. Expertiza medico-legală a stabilit însă că femeia fusese legată la mâini înainte să fie omorâtă.
Criminalul poate să aibă un complice
Am încercat să facem noi, ceea ce nu au făcut anchetatorii. Un fel de experiment judiciar. Am cronometrat cam de cât timp avea nevoie criminalul pentru a acţiona. Să oprească maşina pe marginea drumului într-un loc nepermis, stânjenind un pic circulaţia, să coboare, să ia trolerul în care înghesuise victima, să închidă portbagajul, să coboare cu valiza rambleul înalt al şoselei, să traverseze şanţul de lângă şosea, să treacă printre arbuşti, să meargă cu troliul târâş prin arătură către partea dreaptă cam zece metri, având în mână şi recipientul cu combustibil, să arunce lichidul inflamabil peste geamantan, să-i dea foc, să fugă înapoi prin lăstăriş, să urce rambleul, să urce la volan şi apoi să plece.
Maşina ar fi trebuit să o lase pe avarii, pentru că se înnoptase şi exista riscul, şoseaua fiind îngustă, să fie lovit de maşinile care veneau din spate. Totul durează între 6 şi 9 minute. Timp extrem de lung, când autorul ar fi putut fi observat cu uşurinţă de şoferii maşinilor care veneau din spate sau din faţă. DN 6, şoseaua Bucureşti-Alexandria, unde s-a petrecut incendierea, este extrem de circulată.
Atunci am elaborat o altă ipoteză. În maşina care transporta cadavrul erau două persoane. Una la volan, cealaltă în dreapta. Maşina venea dinspre Bucureşti, spre Alexandria. Şoferul a oprit autoturismul, obligat autoturism, pentru că o maşină mai mare ar fi blocat o jumătate de bandă de circulaţie, din ea a coborât individul din dreapta, a luat valiza din portbagaj şi a coborât rambleul şoselei, destul de înalt pentru a nu mai putea fi observat de pe şosea.
Cel de la volan a continuat drumul. Cam la aproximativ un kilometru, este un loc unde se poate întoarce maşina. A întors. Cel care a coborât cu valiza a aşteptat până la văzut oprind pe partea cealaltă a drumului şi abia atunci a incendiat valiza. Să ţinem cont de faptul că, stropită cu materialul combustibil, aceasta s-a aprins imediat, ceea ce putea atrage repede atenţia celor care treceau pe şosea. Probabil că maşina care-l aştepta pe incendiator a oprit ceva mai departe de locul faptei. Iar cel care a dat foc a alergat de-a lungul şoselei la adăpostul lăstărişului, după care a traversat şi s-a urcat în maşina care a pornit imediat.
Portretul robot
Iată încă un argument care vorbeşte despre amatorismul cu care se lucrează la acest caz. A trecut mult timp până când s-a realizat un portret-robot al victimei.
În cazul Râmaru, celebrul antropolog, profesorul Cantemir Rişcuţia, a reuşit să facă portretul-robot al criminalului, plecând doar de la o urmă de muşcătură pe care acesta o lăsase pe piciorul uneia dintre victime. După ce Râmaru a fost prins, s-a dovedit că portretul desenat de ilustrul profesor semăna izbitor cu acesta. În „Cazul Giurgiu”, deşi ars, dar nu calcinat ca să se deformeze, antropologii au la dispoziţie întreg craniul victimei. Dar au reuşit să-i reconstruiască trăsăturile abia luni seara. Până acum, tot poliţistul din zonă ar fi trebuit să aibă acest portret-robot în buzunar. Îl vor avea în această dimineață.
Ultima oră
S-a stabilit că lichidul inflamabil cu care a fost incendiată valiza cu cadavrul, a fost benzină.