Au fost sute de mii de oameni, români şi de alte naţionalităţi, care, în anii comunismului, şi-au încercat norocul la graniţe. Căutau să iasă din ţarcul comunist, din ţările Europei de Est, pentru a ajunge în Occident şi a începe o viaţă nouă în libertate. Numai că legile din statele lor îndreptau armele grănicerilor spre interiorul ţării, nu spre exterior, aşa că mulţi dintre cei care au încercat să fugă, trecând ilegal frontierele, au sfârşit ucişi. Evenimentul zilei vă prezintă o serie de mărturii despre reuşită şi eşec, despre fenomenul frontierist din România şi Europa de Est, o lecţie de istorie niciodată predată în şcoli şi un subiect încă ignorat la nivel ofi cial. Un fragment de istorie recentă care este doar amintit într-unul dintre cele mai importante instrumente în procesul condamnării crimelor comunismului, „Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”.
Presa din Iugoslavia a abordat în câteva rânduri chestiunea trecerilor frauduloase ale graniţelor Iugoslaviei, în special dinspre România, care deseori se soldau cu victime.
Peste ani, la 27 aprilie 2005, co tidianul belgrădean Danas ş i-a amintit de victimele de la graniţele iugoslave, publicând un articol pe această temă şi trăgând, totodată, un semnal de alarmă: în cimitirul satului Golubinje, dintre Kladovo şi Majdanpek, pe malul sârbesc, vizavi de România, doar câteva cioturi de cruci mai amintesc de existența morţilor români de la Dunăre.
Timpul șterge urme
Se întâmpla acum aproape 15 ani, deci, iar timpul a şters şi aceste ultime semne.
Din cimitire au dispărut cruci, iar articolul tipărit, care îmi fusese xeroxat de cineva din Serbia, nu mai poate fi întrezărit decât ca prin vis, pe hârtia de fax îmbătrânită.
Oficial, doar Dunărea ştie cu precizie câţi sunt cei care, în timpul ciumei roşii, alias comunismul, au îndrăznit s-o treacă, pentru a ajunge dincolo, în Iugoslavia, de unde să pornească spre o viaţă într-o societate liberă, în Occident.
Căci nicio instituţie abilitată a statului nostru nu s-a învrednicit timp de 26 de ani să încerce să-şi facă ordine printre arhive, să caute prin fosta Iugoslavie victimele de la graniţele proprii, să contabilizeze, în cele din urmă, victimele de la frontierele României ale comunismului românesc.
Și asta deşi a fost înfiinţată o comisie prezidenţială pentru a număra victimele şi pentru a condamna comunismul.
A rămas doar amintirea
„Unii dintre ei au rămas pentru totdeauna în adâncurile apei şi sunt mulţi cei care au fost îngropaţi în cimitirele locale din satele aflate de-a lungul malului Dunării. În cimitirul satului Golubinje, situat între Kladovo şi Majdanpek pe malul opus României, după spusele lui Vladislav Ilic, unul dintre cei mai bătrâni săteni, a rămas doar amintirea. Abia câte o cruce a mai rezistat în timp, ca să aducă aminte de cei uitaţi, multora dintre ei abia mai cunoscându-li-se locul de veci, ultima dovadă că au existat”, scria autorul articolului din cotidianul belgrădean Danas.
Despre oameni aduşi de apele Dunării îşi amintea, atunci, şi un medic legist din Negotin, pensionat între timp. Numele lui este Kosta Jakovlevic. El declara că a efectuat peste 100 de autopsii unor decedaţi găsiţi la malurile Dunării, de partea iugoslavă.
„Mulţi dintre ei sunt neidentificaţi, dar au fost şi câţiva identificaţi. Au fost politişti, soldaţi în uniformă completă... Când era posibil, luam amprente şi le trimiteam Comisiei Internaţionale pentru Cooperare, când descopeream pe cineva căutat de acest organism”, povesteste legistul, citat de Danas.
„Aici, Dunărea a aruncat sute de înecaţi. De unde i-o fi adus apa, numai Dumnezeu ştie, unii au fost identificaţi, alţii nu, după unii au mai venit mebrii familiei, iar unii au rămas pentru totdeauna în cimitirele noastre. Sunt cei fără nume, cei despre care nu a întrebat nimeni, niciodată”, explica Ilic.
Și-a încercat norocul în România. De două ori
Articolul din cotidianul Danas vorbea despre românii victime la Dunăre, dar povestea cel mai bine ilustrată era cea a unui cetăţean est-german, care a înfruntat de două ori apele Dunării, venind din România, şi încercând să ajungă în Iugoslavia, de unde ulterior să plece spre Germania Federală.
Un traseu clasic, până la urmă, căci peste ani, din documente şi mărturii aveam să aflăm că sute de est-germani l-au urmat.
Günter Lange s-a născut la Stralsund, la 22.02.1944. Era geolog şi necăsătorit, avea 29 de ani când a venit în România, pentru a trece ilegal frontiera şi a ajunge în Iugoslavia.
În arhiva STASI
A venit la 10 octombrie 1973, după cum consemnează şi documentele pe care le-am găsit la Institutul pentru Studierea Arhivelor Ministerului pentru Securitate de Stat din Berlin (BStU).
Adică arhiva fostei securități est-germane STASI. În arhiva BStU sunt doar câteva documente despre Günter Lange.
Nota informativă 1802/73 (BstU 00090) din data de 19.10.1973 emisă de Direcția VI certifică prima „arestare preventivă a cetățeanului RDG de către organele de securitate ale Republicii Socialiste România pentru trecerea frauduloasă a graniței dintre Republica Socialistă România (RSR) și Iugoslavia”.
„La data de 13.10.1973, cetă țeanul est-german Günter Lange (29 de ani) născut la 22.02.1944 în Stralsund, de profesie geolog, angajat, necăsătorit, a fost arestat preventiv la punctul de trecere a frontierei Turnu-Severin, după ce a fost predat de organele iugoslave pentru trecere frauduloasă a frontierei. La o primă interogare, Lange a mărturisit organelor române de securitate că a intrat în România pe la Curtici, la data de 10.10.1973, cu intenția de a părăsi ilegal Republica Democrată Germană (RDG) printr-un al stat socialist. În prezent, Lange este ținut de organele române de securitate în arest preventiv în București”, menționează sursa citată.
De el îşi amintea, şi nu numai, căci avea şi documente care descriau condiţiile în care a fost găsit cadavrul estgermanului, şi medicul legist Kosta Jakovlevic, din articolul cotidianului Danas.
A implorat să nu fie trimis înapoi în România
„Günter Lange a ajuns în România, după care a înotat în Dunăre şi undeva lângă satul Tekija, aproape de Kladovo, a fost prins de grănicerii sârbi şi apoi predat autorităţilor române. Nu la mult timp după aceea am fost sunat că s-a găsit un nou cadavru în Dunăre. Când l-am văzut, avea doar un slip pe el, iar hainele şi actele le avea într-un sac de plastic, pe care şi-l legase de gât şi corp. Punga era găurită în mai multe locuri... pe acolo pătrunsese apa, iar el nu s-a mai putut descotorosi de ea. L-a tras în jos şi s-a înecat. Totuşi, pe o parte a capului prezenta leziuni. Judecătorul de instrucţie şi procurorul şi-au amintit că prima oară când a ajuns în Serbia şi a fost prins, el îi ruga să nu îl trimită înapoi în România, pentru că dorea să ajungă în Berlinul de Vest, unde se afla mama lui, bolnavă, şi dorea să o vadă înainte ca aceasta să moară. Drumul lui s-a oprit însă la cimitirul din Tekija”, povestea medicul Kosta Jakovlevic, pe care aveam să-l vizităm şi noi peste ani şi care ne-a pus la dispoziţie tot ce avea despre Günter Lange.
Și-a spus povestea
Cazul Gunther Lange rămâne învăluit în mister și la 45 de ani de la decesul cetățeanului estgerman. Prima sa tentativă de evadare din comunism, încununată, parţial, de succes, l-a adus în contact cu câteva persoane din Iugoslavia. Aşa şi-a spus povestea.
Danas consemnează că Lange a fost găzduit de o familie, după ce a ajuns pe malul sârbesc.
Un alt document al Direcţiei VI a STASI notează la 30.10.1973 că între timp Günter Lange a ajuns iar la granița cu Iugoslavia și a încercat pentru a doua oară să părăsească blocul țărilor comuniste.
„Direcția VI a fost informată la data de 17.10.1973 că Lange a fost prins de grănicerii români când încerca să treacă granița spre Iugoslavia. Lange a fost arestat de grănicerii români. După predarea cu succes a lui Lange va urma ancheta prin MfS (Ministerul pentru Securitatea de Stat)”, se arată în documentul citat. Direcția XX este informată de direcția VI despre „tentativa de trecere fraduloasă din RDG spre Vest în 17.10.1973 și 30.10.1973”. Direcţia XX AIG BV Rostock notează la rândul ei: „L. a murit în noiembrie 1973, dosarul său a fost şters la 8.01.1975”.
Victimă a grănicerilor români
Cercetătorul german Georg Herbstritt, angajat al Institutului pentru Studierea Arhivelor Ministerului pentru Securitate de Stat din Berlin, BStU, a verificat în arhivele Ministerului de Externe ce anume știau autoritățile despre decesul bărbatului.
El a ajuns la concluzia că Lange este o victimă a grănicerilor români. „Grănicerii români au tras asupra lui Günter Lange, iar din cauza asta, el s-a înecat în Dunăre” (Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 21. Jg. 2009, Heft 2, S. 5-14).
Ciudat sau nu este că în anul 2010, Lange nu figura ca decedat la evidența populației din Germania. S-a confirmat totuși că autoritățile RDG au fost informate la acea vreme despre moartea lui Günter Lange.
În Arhiva Politică a Ministerului de Externe al RDG există o notă informativă, PA/AA, MfAA /DDR, C 1630/76, datată 24 martie 1974, care atestă că a avut loc o discuție între consulul RDG în România, Klaus Richter, și directorul departamentului consular din cadrul Ministerului român de Externe din București, tovarășul Ciupagea, chiar pe această temă.
În nota informativă din arhiva politică a Ministerului de Externe al RDG, Klaus Richter notează: „Am fost informat de tovarășul Ciupagea că la Procuratura Generală a Republicii Socialiste România sunt câteva obiecte personale ale cetățeanului Günter Lange de ridicat”. Asta arătă că, în acel moment, Gunther Lange nu mai era în viață.