Magistraţii Tribunalului Timiş au respins astăzi recursul făcut de avocaţii fiilor primarului din Deta, Călin şi Bogdan Roman, faţă de decizia judecătorilor de a-i aresta preventiv pentru 29 de zile. Astfel, ei vor fi cercetați în continuare în arest.
Cei doi au fost arestaţi sub acuzaţia de ultraj, loviri, alte violenţe şi pentru port şi uz de arme albe în locuri publice, în urma scandalului din 24 iulie, când au înjunghiat trei persoane chiar în centrul oraşului Deta. Bogdan Roman le-a explicat astăzi judecătorilor că nu s-a sustras urmăririi penale şi că habar nu avea că era căutat. “Nu mă prea uit la televizor. Mi-am pregătit apărarea. N-am avut intenţia să mă sustrag", a declarat Bogdan Roman. La întrebarea judecătorului privind evenimentele din noaptea de 24 iulie, Bogdan Roman a replicat: “Dacă v-aţi vedea fratele cel mic bătut cu parii şi cu bâtele telescopice de o grupare de ţigani ce aţi face?". La rândul său, Călin Roman a spus că tot ce a făcut a fost să se apere după ce Alexandru Ştefan, una dintre victime, a scos pistolul în discotecă şi l-a ameninţat. Avocatul Carmen Ţăranu, apărătoarea fraţilor Roman şi a altor trei persoane cercetate în dosar, a solicitat casarea deciziei Judecătoriei Deta de arestare preventivă şi trimiterea spre rejudecare, deoarece nu a fost îndeplinită procedura legală de citare a lui Bogdan Roman. De asemenea, avocatul a cerut punerea în libertate a celor cinci şi să li se impună, pe durata anchetei, măsura interdicţiei de a părăsi ţara sau localitatea. Sentinţa cu privire la eliberarea sau menţinerea în arest a fraţilor Roman a rămas în pronunţare. CITIȚI ȘI:
- Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a fost audiat
- Deta, episodul II: victimele fiilor primarului, agresori ai poliţiştilor
- Cazul Deta: Bogdan Roman a fost prins de poliţie. Avocaţii susţin că s-a predat | VIDEO
- "Polițiștii din Deta au hainele mânjite cu sânge"
- Cazul beizadelelor din Deta. Călin Roman, fiul primarului: "Sunt o victimă!"
- Cazul Deta. Avocatul beizadelei Bogdan Roman: „E posibil să nu știe că e căutat”
- Primarul din Deta, despre copiii săi: "Trebuia să-i iau de urechi atunci când erau mai mici. Acum este prea târziu"
- Cazul beizadelelor din Deta. Patru persoane reținute, prezentate instanței cu mandate de arestare
- VESTUL SĂLBATIC: Băieţii primarului din Deta "taie în carne vie"