Cazul Deta: Bogdan Roman a fost prins de poliţie. Avocaţii susţin că s-a predat | VIDEO

Fiul primarului din Deta, Bogdan Roman, a fost prins, aseară. El fusese dat în urmărire generală după ce, pe numele său, Judecătoria Deta a emis un mandat de arestare în lipsă pe 30 de zile.

Fiul primarului timişean a fost prins pe baza informaţiilor furnizate de lucrătorii DGIPI (Doi şi-un sfert). El a luat, telefonic, legătura cu iubita lui, și imediat a fost localizat. În scurt timp, agresorul fost încătuşat de ofiţerii Poliţiei Române şi va fi prezentat judecătorilor din Timiş.

Avocaţii susţin, însă, că Bogdan Roman a ales să se predea, în acest sens existând un proces verbal.

Poliţiştii timişoreni mulţumesc, în scris, DGIPI şi SRI pentru că au ajutat la "prinderea" lui Bogdan Roman. Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Timiş, acesta a fost ridicat de pe o stradă, din zona Pieţei Unirii, loc în care se afla singur. "În cursul serii de vineri, în jurul orei 20.30, ne-a fost semnalată prezenţa urmăritului naţional Bogdan Roman pe una din străzile din apropierea Pieţei Unirii. În momentul în care a văzut poliţia, s-a predat, fără să opună rezistenţă. În momentul în care a fost prins era singur. Urmează ca, în timpul audierilor ce vor urma, să ofere amănunte despre scandalul din noaptea de sâmbătă spre duminică, precum şi asupra motivelor pentru care s-a ascuns timp de câteva zile", a declarat Mădălina Mezdrea, de la Biroul de presă al IPJ Timiş.

Surse din acdrul anchetei au povestit că Bogdan Roman a luat, telefonic, legătura cu iubita lui, şi, astfel, a fost localizat. În aceeaşi seară, după o primă rundă de audieri la sediul IPJ Timiş, agresorul a fost încătuşat de ofiţerii Poliţiei Române şi dus la Deta, unde a fost prezentat judecătorilor pentru confirmarea şi punerea în execuţie a mandatului de arestare preventivă emis de instanţa de judecată, în lispă, luni seara.

Bogdan Roman, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, loviri şi alte violenţe precum şi de port şi uz fără drept a unei arme albe în locurile publice, are emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, fiind considerat un individ periculos pentru societate.

De la Judecătoria Deta, cu mandatul de arestare confirmat, Roman a fost întors, în aceeaşi noapte la Timişoara şi cazat într-o celulă din arestul Poliţiei Timiş. Avocata acestuia face apel, în presă faţă de “bunacredinţă" a clientului ei care s-a predate de bunăvoie.

"Este impropriu spus «prinderea lui». Eu am un document oficial emis de către poliţie, în care se menţionează, negru pe alb, că la solicitarea lui a fost identificat în locaţia respectivă şi s-a predat. Deci este impropriu spus că a fost prins. Este o certitudine faptul că s-a predat, atâta vreme cât noi avem un document în acest sens. Nu ştiu să vă spun dacă Bogdan a sunat la poliţie, pot să vă spun că nu am fost eu cea care a sunat. Eu am fost anunţată să vin, că vrea să se predea. Limba română are foarte multe adjective cu două înţelesuri, se pot interpreta verzi şi uscate dar având în vedere contextul, acesta este unul singur: a contactat poliţia, anunţând că este în acea locaţie şi că doreşte să se predea. Deci concluzia e clară", a declarat Camelia Ţăranu, avocatul care îi reprezintă pe toţi inculpaţii în cazul scandalului de la Deta de duminica trecută, în care Bogdan Roman este acuzat că a tăiat, cu o sabie, trei bărbaţi.

Bogdan Roman a fost prezentat procurorilor pentru audieri în această dimineaţa, însă acestea au fost amânate la cererea avocatei Camelia Ţăranu, pentru ziua de luni. Avocata a făcut astăzi recurs împotriva măsurii arestării preventive a clientului ei.

Ancheta internă la Poliţia din Deta a fost finalizată

Bogdan Daniel Roman este acuzat de port fără drept al cuţitului în locuri publice, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi a mai multor infracţiuni de lovire și vătămare corporală.

În cursul zilei de vineri, specialiştii din cadrul Direcţiei Control Intern din Inspectoratul General al Poliţiei Române au finalizat ancheta de la Poliţia oraşului Deta.

Urmează ca aspectele rezultate din verificări să facă obiectul unei analize la nivelul conducerii Poliţiei Române. Concluziile şi măsurile dispuse vor fi prezentate luni, 1 august.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, echipa de control a verificat modul de intervenţie a poliţiştilor la evenimentul produs în noaptea de 23 spre 24 iulie a.c., precum şi activitatea desfăşurată în primul semestru al anului 2011, comparativ cu perioada similară a anului 2010. CITIŢI ŞI:

  • VESTUL SĂLBATIC: Băieţii primarului din Deta "taie în carne vie"
  • CAZUL DETA. Şeful Poliţiei, comisarul-şef Viorel Goloşie, a demisionat
  • Primarul din Deta, despre copiii săi: "Trebuia să-i iau de urechi atunci când erau mai mici. Acum este prea târziu"
  • Călin Roman, fiul primarului: "Sunt o victimă!"
  • Polițistul Florin Chiteală a sărit să protejeze aparatura audio în timpul scandalului din Deta