Începutul procesului de la Slatina, în care inculpaţi sunt Gheorghe Dincă, zis şi „monstrul din Caracal” şi Ştefan Risipiţeanu, nu înseamnă neapărat şi începutul aflării adevărului în acest caz deosebit de grav. Poliţia continuă să mintă asupra unor evenimente clare, în loc să desluşească cine anume le-a comis. Din rechizitoriu lipsesc o serie de documente importante. Iar Dincă, încearcă să facă un fel de înţelegere cu anchetaorii, ameninţându-i că dacă acuzaţiile pe care le formulează nu vor fi unele care să-i asigure o pedeapsă minimă, dă tot adevărul în vileag. Sub aceste auspicii a început la Tribunalul Caracal, judecarea unuia dintre cele mai importante dosare din ultimii ani din România.
Reamintim că Gheorghe Dincă, 67 de ani, din Caracal, este acuzat că a răpit, sechestrat, violat, ucis şi mutilat cadavrele a două fete: Luiza Melencu, de 18 ani şi Alexandra Măceşanu, de 15 ani. Coinculpatul Ştefan Risipiţeanu este acuzat de violarea Luizei Melencu.
Încă de la prima şedinţă de judecată, ambele părţi implicate în proces, atât avocaţii familiilor victimelor, cât şi cei doi inculpaţi au cerut ca ancheta să se reia de la zero. Dosarul să fie returnat la DIICOT.
Şi totuşi, ce căuta poliţistul de la Bucureşti la Caracal?
Pe data de 26 iulie, 2019, la ora şase dimineaţa, Dincă este ridicat de poliţie, iar în casa lui încep percheziţiile. Asta după ce cu o zi înainte, Alexandra Măceşanu, fata pe care o răpise, reuşise să sune la 112 şi să dea o groază de indicii asupra locului unde se află sechestrată şi a individului care o răpise.
Nu mai insistăm acum asupra unor momente penibile din anchetă, cum ar fi statul în faţa porţii „monstrului din Caracal” a echipei de intervenţie, inclusiv a procurorului, ca să se facă 6 dimineaţa ca să poată intra. Interval de timp în care, am demonstrat că Dincă a primit mai multe telefoane. Evident, de avertizare. Fata care cu o zi înainte era în Casa Groazei, nu a mai fost găsită nu numai în acea dimineaţă, ci nici până în ziua de azi nu se ştie nimic despre soarta ei.
Ne vom opri acum asupra a două elemente care trebuie clarificate de urgenţă.
O poveste proastă, cu un poliţist deştept
A doua zi după ce au început percheziţiile în casa lui Gheorghe Dincă, toată presa eram acolo. Puţin după prânz, era într-o zi de duminică, când pe stradă nu se mai putea circula pentru că era blocată de foarte mulţi cetăţeni din Caracal, unii dintre ei extrem de indignaţi, a ieşit ca o floare în faţa porţilor, primul avocat din oficiu al lui Dincă, Bogdan Alexandru. Acesta a anunţat răspicat în faţa tuturor, inclusiv a presei, că Dincă, gata, a recunoscut. Că el le-a ucis atât pe Luiza Melencu, cât şi pe Alexandra Măceşeanu. Declaraţia aceasta era de fapt prima cărămidă pusă la construcţia unei minciuni.
Pentru a ascunde reţeaua de trafic de carne vie din care făcea parte Dincă, se recurgea la o stratagemă. Dacă Alexandra Măceşanu nu suna la 112, acolo unde apelul ei a rămas înregistrat, dacă acele apeluri disperate nu ar fi apărut în mass-media, cu siguranţă că soarta dosarului ei de dispariţie ar fi fost aceeaşi cu cel al Luizei Melencu. Adică, nu s-ar fi făcut nimic în el. Ieşind însă scnadalul cu 112, stăpânii lui Dincă, pentru că el este o verigă de la baza reţelei, au decis să-l sacrifice, pentru a salva restul organizaţiei criminale.
Povestea pe care au încercat să o vândă publicului a fost una care ar fi putut prinde, dacă nu era prost însăilată. Noi ar fi trebuit să credem că Dincă este un lup singuratic, care, din cauza unor devieri pe fond sexual, ataca fete tinere, le viola şi apoi le ucidea, după care scăpa de cadavre fie arzându-le în butoiul din curte, fie aruncându-le oasele, nici el nu mai ştia pe unde. Declaraţia avocatului Bogdan Alexandru venea să pună prima piatră la construcţia acestei minciuni.
Numai că… Ori cei care au încercat să însăileze povestea sunt pur şi simplu proşti, ori rapiditatea desfăşurării evenimentelor i-a luat prin surprindere şi au inventat şi ei ceva la repezeală. Sau şi una, şi alta.
Desigur, toată lumea voia să afle în ce context a mărturisit Dincă cele două crime. Şi cine-i super-poliţistul care l-a interogat. De aici începe scenariul, bun pentru un film de comedie, dacă lucrurile nu ar fi atât de grave şi, Doamne fereşte, tragice. Vă reamintiţi în ce condiţii a recunoscut Dincă?
În Caracal se afla un poliţist de la Bucureşti. Venise, la sfârşit de săptămână, la rudele de la Caracal, pentru că în Caracal nu există familie care să nu aibă o rudă la Bucureşti, eventual colonel. Şi cum stătea el aşa la masă în curte cu rudele şi le mai povestea ce mai e pe la Bucureşti, deodată este chemat la datorie.
Percheziţiile la Casa Groazei erau în plină desfăşurare. Dincă nu-l cunoştea personal pe poliţistul de la Bucureşti. Nici nu poate explica de unde ştia că acesta se afla în Caracal. Dar, totuşi, s-a decis să i se mărturisească lui. Ştergându-se din mers la gură, că nu mai apucase, aşa de repede plecase de la masă, vine acasă la Dincă. Şi pătrunde în câmpul infracţional. Mai precis, este lăsat să intre în câmpul infracţional. După care, cu uimire, ascultă din gura criminalului pe care nu-l văzuse în viaţa lui, o poveste de groază. Cum că, da, este adevărat ce zice lumea, că el le-a omorât pe cele două fete.
Practic, aici se închidea cazul. Dincă recunoscuse. Butoioul din curte părea că încă mai fumegă după incinerarea cadavrului Alexandrei Măceşanu. A doua zi, Dincă îi duce pe anchetatori şi într-o lizieră, unde, la indicaţiile lui precise, dar numai după ce vorbise cu al treilea avocat din oficiu, nora unui individ care este bănuit a fi complicele lui Dincă la traficul de persoane, anchetatorii descoperă nişte oase deşertate din nişte saci din plastic. Dincă pretinde că sunt rămăşiţele primei fete răpite, Luiza Melencu. Deci, caz închis. Un criminal în serie pe fond sexual, o brută sângeroasă, care mărturisise crimele. Iar pe lângă mărturie, se mai adăugau şi probele materiale.
Numai că jurnaliștii și opinia publică nu au înghiţit povestea. Cine era acel super-poliţist care l-a „spart” pe Dincă şi l-a făcut să mărturisească? O vreme numele lui a fost ţinut secret. Presa l-a aflat, totuşi. Se numeşte Daniel Barbu.
Şi, cam atât. Nici până în ziua de astăzi, nu există o explicaţie clară, coerentă, asupra prezenţei acestui poliţist la Caracal şi implicarea lui în anchetă. Mai ales că ordonanţa pentru ca el să aibă dreptul de a participa la investigaţii a fost semnată de procurorul de caz chiar în ziua în care Dincă l-a chemat să i se spovedească. Deşi există fotografii cu poliţistul, prezent în câmpul infracţional şi cu o zi înainte. Ce căuta atunci acolo? Şi cine îi permisese să ia parte la o anchetă la care nu avea nicio competenţă?
Telefonul poliţiei, folosit pentru discuţii cu „monstrul”
Cea de-a doua explicaţie penibilă a Poliţiei a fost dată de curând, în urma dezvăluirilor pe care le-am făcut în evz.ro. Mai exact, chiar în ziua în care a avut loc prima înfăţişare în procesul lui Dincă. Am arătat atunci că s-a încercat stabilirea, pe baza celulelor la care se conectau automat telefoanele mobile ale lui Dincă şi ale Luizei Melencu, traseul pe care l-au străbătut aceştia. Cu toate că există şi câteva decizii ale tribunalelor din Bucureşti şi Slatina ca DOS să stabilească aceste contacte, la dosar nu există un astfel de raport.
Avocata Carmen Obîrşanu ne-a declarat în exclusivitate: „Am verificat actele dosarului și am găsit niște adrese de înaintare a unor CD-uri care se referă la traseul lui Gheorghe Dincă în ziua dispariției Luizei.”
Ei bine, acele CD-uri, probe extrem de importante, pur şi simplu au dispărut de la dosar. „Dacă mergem pe acel traseu pe care l-au constatat experții de la Ministerul de Interne, constatăm că traseul nu este cel pe care îl invocă Dincă. Traseul este cu totul altul. Deși procurorii aveau dovada la dosar, au mers pe altă pistă, care nu avea niciun mijloc de susținere și astfel au refuzat să caute fetele” – a concluzionat avocatul familiei Melencu, Carmen Obîrşanu.
Mai mult. Am arătat că pe telefonul Luizei Melencu, pe care Dincă pretindea că l-a aruncat imediat după ce a răpit-o, s-a vorbit câteva zile la rând după ce aceasta fusese sechestrată. Sau vândută direct după răpire. Dezvăluirea şoc pe care am făcut-o atunci a fost că, unele dintre apeluri erau date de pe un telefon care avea terminaţia numărului 375.
Verificând cui aparţine acest telefon, avocata Carmen Obîrşanu a primit oficial un răspuns halucinant: „Este un număr al cărui abonament este plătit de către Inspectoratul General al Poliției Române - IGPR”. Deci, la câteva zile de când fata fusese răpită, cineva din IGPR vorbea cu Dincă la telefon şi-i trimitea mesaje.
Ieri a venit şi răspunsul la acest subiect fierbinte. Din păcate, tot o poveste prost însăilată, ca şi prima, cea recitată de avocatul Bogdan Alexandru în faţa porţilor lui Dincă. Halucinantă explicație: Cei de la IGPR sunau la Dincă, pentru că îl monitorizau. Deci, Dincă era bănuit de răpirea fetei încă din primăvară. Şi l-au monitorizat aşa de bine, încât în vară a răpit-o şi a făcut-o să dispară fără urmă şi pe Alexandra Măceşanu. Despre apelurile angajatului IGPR pe telefoanele Luizei, nu se mai dă nicio explicaţie.
Munciuna este evidentă. Nu trebuie să suni pe cineva ca să i se stabilească poziţia, locul unde se află. Pur şi simplu, DOS poate stabili asta analizând celulele de telefonie mobilă la care s-a conectat telefonul subiectului de urmărit. Aşa că şi aceasta rămâne o problemă gravă, care trebuie elucidată în timpul procesului. Mai întâi cine dintre angajaţii IGPR avea în folosinţă telefonul şi apoi, în ce scop l-a sunat pe Dincă şi i-a dat sms-uri?