Cazul Caracal. FBI, față în față cu Dincă. Reacție uimitoare în fața anchetatorilor

Cazul Caracal i-a scos din minți pe români

Avocatul lui Gheorghe Dincă declară despre audierea ce a avut loc la Jilava în prezența celor doi experți de la FBI, că inculpatul „a avut și momente de regret. Mai plânge. Nu des, dar mai plânge.”

Principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, Gheorghe Dincă, este arestat preventiv la Jilava. El a fost analizat de doi experți de la FBI. Aceștia au stat de vorbă cu Gheorghe Dincă față în față, iar înainte au vizionat toate imaginile pe care procurorii DIICOT le aveau cu acesta, inclusiv imaginile cu reconstituirea celor două presupuse crime.

În aproximativ două luni vor fi gata rezultatele obținute din ADN-ul mitocondrial, prelevat de la mama Luizei Melencu, dar și din oasele din lizieră, informează cancan.ro.

„După părerea mea, nu s-a lămurit dacă Dincă este considerat sau nu în serie, pentru că sunt anumite lucruri care nu sunt clare. În timpul audierii, Dincă a avut și momente de regret. Mai plânge. Nu des, dar mai plânge. În general, cei care recunosc că au făcut o ucidere sau o crimă, au momente de răbufnire. Plâng, suflă nasul. A avut libertate mare de exprimare. A putut să spună ceea ce a vrut el și cum a vrut el, fără să fie întrerupt”, a spus avocatul.

A fost transferat pe 1 octombrie, din Arestul Central, în Spitalul Penitenciar Jilava, „pentru efectuarea unor măsuri procedurale dispuse în cazul anchetei penale”.

În cazul celor două victime, Dincă a susținut că le-a omorât și a menționat că s-ar fi înțeles cu ele să întrețină relații sexuale contracost.

De Luiza, bărbatul a spus că, fata ar fi râs de el pe motiv că este gras și bătrân. Din acest motiv, ar fi lovit-o cu pumnul, iar ea a murit pe loc.

Iar în cazul Alexandrei, Dincă a povestit că, după ce s-a înțeles cu ea să facă sex pentru suma de 50 de lei, a dus-o acasă, unde a legat-o cu o sfoară ca să nu fugă. El regretă faptul că, i-ar fi lăsat „sfoara prea lungă” și victima a reușit să ajungă la un telefon și să sune la 112. Refuzurile ei repetate l-a fi înfierbântat, iar la un moment dat, ar fi lovit-o cu pumnul, în mod fatal, ca și în cazul Luizei.