Bătrânul din Apuseni a fost operat după ce „Evenimentul zilei” a prezentat cazul lui în fi ecare zi. El și-a fracturat femurul în timp ce mergea să dea de mâncare la cal.
Speriați că „tot apar în ziar”, chirurgii clujeni au decis, ieri, că trebuie să îl opereze pe Lazăr Nicolae, bătrânul de 74 de ani care a fost abandonat mai bine de 14 ore pe un hol în Spitalul din Huedin, în așteptarea unei ambulanțe care nu mai sosea. De la prima oră a dimineții, Nicolae Lazăr a fost anunțat de chirurgul care a preluat cazul că trebuie să se pregătească pentru operație. „A venit și mi-a zis că mă operează și i-a zis fetei mele că nu e frumos că l-am dat la ziar. M-au dus în sala de operație și acum sunt la Terapie Intensivă”, ne-a spus Lazăr. Bătrânul din Apuseni a fost operat timp de mai bine de două ore, fiindu-i montată o tijă care trebuie să susțină femurul stâng, fracturat după ce a alunecat în propria-i curte,când mergea să dea de mâncare la cal.
Va demara o anchetă disciplinară
Directorul Spitalului Județean Cluj, Petru Șușcă, a declarat că va dispune efectuarea unei anchete la Spitalul de Ortopedie. „Acolo parcă este o feudă a medicilor. Nu este normal ce se întâmplă, iar cu acest caz v-ați dat singuri seama despre ce vorbim. Cum să trimiți pacientul să își cumpere tija medicală de care are nevoie?”, a declarat Șușcă. Reamintim că, miercurea trecută, bătrânul a fost găsit aproape mort de către un vecin care a sunat la 112.
A stat o noapte întreagă în frig deoarece, din cauza fracturii suferite, nu a mai putut să solicite ajutor. După ce a fost preluat de un echipaj de la SMURD și dus la Spitalul din Huedin, pacientul a fost abandonat vreme de 14 ore, deoarece în tot județul Cluj nu s-a găsit o ambulanță care să îl ducă la Spitalul de Ortopedie. Când în final a ajuns la spital, bătrânul nu a fost operat pentru că sălile de operație nu erau funcționale.
Între timp, din cauza imobilizării îndelungate și a fracturii s-a instalat o tromboză de venă profundă, care i-a pus viața în pericol și care a necesitat tratament de specialitate.