Şeful Departamentului de Urgenţă Raed Arafat, a afirmat, duminică, în legătură cu drama de la Caracal, că este necesar să se efectueze modificări legislative atât legat de localizarea imediată prin apelul la 112, cât şi legat de modernizarea sistemului.
Aceste modificări, Arafat speră să se poată face în maxim o lună de zile.
„Pot fi aprobate chiar printr-o OUG la revenirea Parlamentului din vacanţă. De exemplu, acestea sunt aspecte dintr-o primă discuţie, s-a ridicat problema consimţământului localizării persoanei care apelează la 112. Nu numai din partea statului, dar şi din partea operatorilor de telefonie mobilă. Modificarea poate fi că în momentul în care ai sunat la 112 ai dat deja consimţământul că vei fi localizat. Şi acesta e un aspect legislativ care urmează să fie introdus în lege. Apelul 112 înseamnă şi Apel voce şi apel dat şi gratuitatea. Trebuie pus la dispoziţie acest număr scurt ca să se transmită prin el poziţia care să vină printr sms şi atunci trebuie modificată şi legislaţia în acest sens", a spus şeful Departamentului de Urgenţă Raed Arafat.
De asemenea, Arafat a susţinut că trebuie rezolvată problema cartelelor meidentificate.
„Poate fi corelat cu o adresă cu număr de buletin cu tot care să ne permită să ştim a cărei persoană e numărul folosit. O să vedem abordarea pe care o vom propune în raportul către premier", a mai spus Arafat.
Totodată, un alt punct pe care Arafat în susţine este modernizarea sistemului spunând că în ultimul an au fost blocaje cauzate de contestaţii.
„Semnarea contractului cu clauză suspensivă de modernizare a sistemului STS de apelare la 112. Pe segmentul de urgenţă pe fondurile europene, eligibil e IGSU. În cursul anului 2017 s-a ridicat problemă modernizării sistemului 112. S-a discutat forma prin care să fie parteneriat cu IGSU şi a doua cu STS care să fie o instituţie eligibilă. Ghidul a fost modificat în anul 2018 şi licitaţia pentru 112 a inceput în august 2018. Unde e problema? Din 11 august 2018 şi până azi din contestaţie în alta. Ce am propus noi este că având în vedere că prima instanţă deja s-a pronunţat în favoarea deciziei STS, STS să meargă mai departe, semnând contractul cu entitatea care au decis că e câştigătoare, cu clauză suspensivă. Atunci există un mod de compensare a celui care pierde profitul, de la decizia instanţei. Asta înseamnă că nu mai aşteptăm decizia contestaţiei. Se poate semna deja contractul, cu clauză suspensivă şi pot începe demersurile de modernizare a sistemului 112. Avem unul doi ani de zile ca termen, care presupune modernizarea softului, a calculatoarelor cu soft învechit. Asta nu inseamnă că trebuie să aşteptăm doi ani. În cazul în catre adoptăm măsurile pe termen scurt, pe care le-am zis iniţial vom putea deja să folosim sistmeul AML, cu limitările care există, dar asta înseamnă că îl putem introduce sperăm în cursul acestui an", a mai spus Raed Arafat.
Şeful Departamentului de Urgenţă a spus că în momentul în care comisia constituită va finaliza raportul, el va fi făcut public şi speră ca modificările legislative să fie fie făcute la începutul lunii septembrie.