Vremuri grele se anunţă pentru Cazinoul din Constanţa. Reabilitarea simbolului oraşului de la malul mării, care ar fi trebuit să se ridice la 10 milioane de euro este pe cale de a fi aruncată pe apa sâmbetei.
În 2011, Consiliul Local Constanţa a dat Cazinoul în administrarea Guvernului României.
Ministrul Dezvoltării din aceea vreme, Elena Udrea, şi-a asumat salvarea monumentului istoric, în condiţiile în care primarul Constanţei spunea că nu există fonduri din bugetul propriu.
Mai exact, drepturile de administrare ale Cazinoului au fost date Companiei Naţionale de Investiţii(CNI), aflată în subordinea MDRT, dar în condiţii stricte.
Una dintre ele a fost aceea că dacă lucrările nu încep timp de un an, Cazinoul va reveni municipalităţii din Constanţa. Cel mai probabil, soarta clădirii va intra pe mâna primarului Radu Mazăre, care a anunţat anul trecut, "că este dispus să vândă clădirea chiar şi cu 1 leu".
Deşi în timpul mandatului Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării, proiectul tehnic pentru renovarea Cazinoului a fost făcut şi acesta a fost bugetat de către Guvern direct, în 2012 lucrările s-au împotmolit. Mai întâi, procedura de atribuire a fost întârziată şi blocată.
"S-au operat foarte multe modificări pe caietul de sarcini, iar licitaţia a fost mult întârziată. Puteam însă să ne achităm de termenul limită asumat. Dacă nu s-ar fi schimbat Guvernul, în două săptămâni, licitaţia se derula şi contractul era şi atribuit", a declarat Sorin Munteanu, fost director al CNI.
Bani pentru Lady Gaga, nu şi pentru Cazinou
Ulterior, la momentul venirii liberalului Eduard Hellvig la conducerea ministerului, proiectul nu a mai făcut niciun pas înainte şi nici procedurile începute în mandatul ministrului Elena Udrea nu au fost încheiate.
De altfel, din momentul în care a venit la conducerea ministerului, Hellvig s-a remarcat doar prin comandarea de anchete pentru găsirea unor eventuale nereguli la miniştrii precedenţi şi prin alocarea, din fonduri europene, a 315.000 de euro pentru concertul recent al cântăreţei Lady Gaga.
Secretarul de stat din MDRT, Cristian Bărhălescu a declarat însă, că licitaţia anulată în mai nu a mai fost reluată "pentru că nu a existat timp fizic", adăugând că simbolul Constanţei nu va fi dat în administrare Consiliului Local Constanţa.
Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău a declarat, la rândul său, că problema va fi discutată în Consiliul Local Constanţa. Acesta a mai adăugat: "Nu avem de ce să băgăm bani pe care îi putem folosi într-o clădire care, indiferent de forma de proprie tate, nu pleacă de acolo".
"Nu avem de ce să băgăm bani pe care îi putem folosi într-o clădire care, indiferent de forma de proprietate, nu pleacă de acolo", viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău.
Elena Udrea: Cazinoul era un proiect de suflet