Cu o istorie veche de peste o sută de ani, Cazinoul din Constanța este una dintre cele mai emblematice clădiri ce portretizează eleganța şi spiritul creativ specifice perioadei interbelice în România. Istoria clădirii este cu adevărat interesantă şi onorează era pe care o reprezintă, fiind ca o mică parte dintr-un roman în care tragedia se îmbină cu romantismul.
Revenind la istoricul clădirii, precizăm că deşi Cazinoul din Constanța este ultra cunoscut, acestuia îi lipseşte o singură calitate: nu a fost primul de acest fel din oraşul port. În anul 1880, la câţiva metri de Farul Genovez, constănţenii au avut parte de primul cazino, numit în limba turcă Kursaal, cuvânt care se traduce ca sală de relaxare. Aceasta avea, în mod paradoxal, atât o sală de dans, cât şi câteva săli de lectură, unde vizitatorii se puteau delecta atât cu publicaţii locale, cât şi cu ziare internaţionale precum Figaro şi L’illustration. În mod evident, clădirea dispunea şi de săli de jocuri precum toate construcţiile de acest tip și mai mult de atât, a beneficiat de descoperirile în domeniu din acea perioadă. Nu în ultimul rând, având în vedere poziţionarea sa, clădirea avea şi o terasă cu vedere către Marea Neagră, locaţie preferată nu doar de către turişti, dar şi de către burghezia constănţeană şi marinarii sosiţi în port pentru scurt timp.
Ulterior, în anul 1982, Kursaal a fost înlocuit cu cel de-al doilea cazinou al locului. Acesta s-a numit Caşin și era amplasat pe bulevardul Regina Elisabetha, în apropierea acvariului. Gestionat de Constantin Creangă şi aflat sub supravegherea autorităţilor locale care pretindeau „articole de consumaţiune” şi servicii de cea mai bună calitate, Caşin a funcţionat cu succes până în anul 1903. Totuşi, la solicitarea prefectului şi primarului din perioada respectivă, arhitectul Daniel Renard a început lucrările la cazinoul pe care îl ştim astăzi, pornind la drum cu ambiţia unei construcţii moderne ce poate rivaliza cu cele de pe riviera franceză. Având origini elveţiene şi cunoscând astfel limba franceză, Renard şi-a petrecut anii de studenţie la Paris şi a folosit cunoştinţele dobândite acolo pentru a realiza şi alte construcţii emblematice în stil Art Nouveau. Dintre acestea, amintim Hotelul Regina (Intim), biserica din Hârşova, Acvariul (în trecut funcţionând în regim de restaurant) şi complexul administrativ din centrul oraşului Constanța, compus din Prefectură, Palatul Regal şi Tribunal. Ulterior, arhitectul a fost înlocuit cu proiectantul Petre Antonescu, a cărui viziune pentru clădire se apropia mai mult de ideea de teatru. Totuşi, spre fericirea iubitorilor arhitecturii Art Nouveau, Renard a revenit ca arhitect principal în anul 1907 şi a reuşit să îşi impună în continuare influenţele franceze asupra acestui proiect grandios pe care unii l-au asociat cu un dric datorită formei sale văzute de sus. Constructorul clădirii a explicat această formă neobişnuită, explicând că stilul arhitectural Art Nouveau reprezintă ieşirea din constrângerile artistice ale erei şi o artă ce depăşeşte limitele conformismului. Astfel, acesta a demonstrat faptul că inspiraţia poate veni de oriunde și creativitatea este un subiect mult prea complex pentru a urma anumite reguli.
Inaugurarea a avut loc în 1910, în prezenţa principelui Ferdinand, la momentul respectiv fiind declarată cea mai mare construcție de acest tip de pe teritoriul României. Aşa cum s-a intenţionat, clădirea a devenit inima Constanței şi locul unde artiştii români şi cei internaţionali puneau în scenă spectacole impresionante alături de orchestre de renume. Totuşi, cazinoul nu a fost întotdeauna asociat cu latura sa artistică, iar pentru o perioadă a servit drept locul în care Crucea Roşie și-a desfăşurat activitatea medicală de urgență. Ulterior, acesta a fost restaurat în nenumărate rânduri ca apoi să fie abandonat de autorităţi, ajungând astăzi într-o stare avansată de degradare. Intenţiile recente de reabilitare au venit din multe părţi, însă niciuna dintre ele nu s-a concretizat, iar cazinoul a rămas în paragină. Zvonurile potrivit cărora clădirea ar putea avea parte de un ‘makeover’ au circulat şi anul acesta, însă iarăşi, lucrările concrete au întârziat să apară. Totuşi, chiar şi în acest stadiu, clădirea reuşeşte să atragă anual sute de curioşi, dar şi artişti care percep stilul lui Renard drept o sursă eternă de inspiraţie.
Recomandările noastre
